Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, referitor la afirmaţiile lui Gabriel Oprea, că nu ştie ce l-a apucat pe acesta să facă ”o asemenea greşeală” şi că va povesti după Congres ce s-a întâmplat atunci.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am citit acest editorial al domnului Oprea şi nu credeam că poate să facă o asemenea greşeală. După Congres o să povestesc cum a fost atunci, chiar nu înţeleg ce l-a apucat. Eu nu voiam să îmi aduc aminte despre acel episod. E cam urât pentru dumnealui şi pentru SRI”, a susţinut Liviu Dragnea.

Fostul ministru Gabriel Oprea afirmă, într-o postare pe Facebook, că au existat multe momente în care faptul că a apelat la sprijinul său i-a fost de mare ajutor lui Liviu Dragnea, ajutor care "a fost decisiv pentru destinul lui politic si chiar personal". Oprea dă ca exemplu anul 2004 când el era ministru al administraţiei, iar Dragnea i-a cerut să-l ajute să devină şeful preşedinţilor de Consilii Judeţene din PSD şi 2015, când i-a cerut sprijinul pentru a deveni preşedintele PSD.

Reacţia lui Oprea vine după ce, în contextul acuzaţiilor privind relaţia cu SRI, Dragnea i-a răspuns lui Codrin Ştefănescu: ”Cred că domnul Codrin Ştefănescu poate să ceară aceste expicaţii de la camaradul lui, Gabriel Oprea, de la asociatul lui, Gabriel Oprea, care sigur n-are nicio legătură cu sistemul".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.