Unul dintre martorii audiaţi, vineri, la instanţa supremă în dosarul Turceni - Rovinari, în care sunt judecaţi fostul premier Victor Ponta şi senatorul Dan Şova, a susţinut că toţi angajaţii ştiau despre contractele Casei de avocatură "Şova şi Asociaţii” venite pe linie politică şi că încasările mergeau la partid. Martorul spune că "toată lumea din firmă" a lucrat pentru PSD şi că angajaţii casei de avocatură aveau birouri amenajate în două dintre sediile partidului, unde "primeau directive" despre dosarele la care lucrau.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La termenul de vineri al dosarului, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost audiaţi patru martori, audierile durând mai bine de 12 ore. O parte importantă a şedinţei de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise, doi dintre martori, foşti angajaţi ai Casei de avocatură "Şova şi Asociaţii”, având identitate protejată.

La ieşirea din sala de judecată, martorii au vorbit despre modul în care erau derulate contractele de consultanţă juridică de către firma "Şova şi Asociaţii”.

"Dacă e despre adevăr, să mergem până la capăt cu adevărul. Relaţia mea cu domnul Dan Şova a trecut de la relaţia de angajat la o relaţie de prietenie. Acest lucru nu m-a împiedicat să spun adevărul şi, în consecinţă, pot să spun în acest moment că domnul Dan Şova este o victimă politică, dar este o victimă politică a propriilor colegi, nu a adversarilor politici. Toate contractele avute de firma «Şova şi asociaţii» au fost venite pe linie politică şi toate încasările care au fost realizate s-au dus înapoi la partid”, a declarat la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Alin Brîncuş, care are calitatea de martor ameninţat şi se află sub protecţia poliţiei. 

Bărbatul a mai susţinut că angajaţii casei de avocatură aveau birouri amenajate la cele două sedii mari ale PSD din şoseaua Kiseleff şi bulevardul Ion Ionescu de la Brad, unde primeau "directive" despre cum trebuie să se desfăşoare lucrările în dosare.

"Se ştia în interiorul firmei de unde vin clienţii, unde se duc banii. Toată lumea cunoştea. Ne-am complăcut cu toţii în această situaţie. Acum îl arătăm cu degetul pe Şova. A făcut Şova aia! Nu! Toată lumea din firma «Şova şi Asociaţii» a lucrat pentru Partidul Social Democrat. Inclusiv departamentul administrativ, inclusiv avocaţii, absolut toată lumea mergea, aveau birouri amenajate la partid, aveau directive pentru dosare din partea Partidului Social Democrat, la sediul din Kiseleff şi sediul din Ion Ionescu de la Brad”, a mai declarat martorul.

La rândul său, un alt martor, Simona Ciurcu, a arătat că a lucrat 12 ani cu Dan Şova, care i-a cerut să antedateze documente. 

"Nu s-au antedatat documentele. Ele s-au redactat mult mai târziu. În document, când spui că l-ai făcut în 2011 ca să se refere la 2006, cum se numeşte? Mi s-a cerut de către Dan Şova. (...) Toată lumea a acceptat să le facă! Staţi să ne înţelegem! Toată lumea din firma aceea, inclusiv femeia de serviciu se ruga în fiecare zi, în momentul în care Dan a intrat în politică, toată lumea se ruga să fie cât mai bine în politică pentru că ştiam cu toţii că dacă lui îi va fi bine şi nouă ne va fi bine, evident”, a mai spus Ciurcu.

În acest dosar, magistraţii instanţei supreme au acordat un nou termen de judecată pentru 1 noiembrie, când ar urma să fie audiată şi Alina Gorghiu, liderul PNL. Audierea Alinei Gorghiu fusese cerută la termenul din 16 septembrie de către apărătorul lui Octavian Laurenţiu Graure, fost director economic la Complexul Energetic Turceni, deoarece Gorghiu ar fi reprezentat, ca avocat, interesele Electrica într-un proces civil cu Complexul Energetic Rovinari.

Alina Gorghiu a declarat, în 19 septembrie că, dacă o instanţă din România consideră că trebuie să dea explicaţii în dosarul lui Victor Ponta, cu mare plăcere va merge, ea precizând că toate documentele publice arată că nu era avocat în momentul invocat de fostul premier.

Fostul premier Victor Ponta a susţinut, la termenul din 16 septembrie al dosarului Turceni - Rovinari că vrea să dea declaraţii, dar "nu este pregătit în totalitate", în timp ce senatorul Dan Şova a spus că nu doreşte să dea declaraţii la acest moment al procesului.

Dan Şova s-a folosit, la termenul din 16 septembrie al dosarului Turceni-Rovinari, de dreptul la tăcere şi a depus un memoriu, deşi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aveau programată audierea lui.

În dosarul "Turceni-Rovinari", procurorii DNA i-au trimis în judecată, în 17 septembrie 2015, pe fostul premier Victor Ponta, senatorul Dan Şova, Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului.

Procurorii îl acuză pe Victor Ponta de faptul că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi "Şova şi Asociaţii" 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate.

Victor Ponta este judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi "Şova şi Asociaţii" la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Laurenţiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea şi Laurenţiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz în serviciu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.