Duminică au avut loc noi discuţii la nivel de coaliţie privind reforma pensiilor speciale, blocată în prezent în Senat, în urma discuţiilor PSD şi PNL urmând să aducă mai multe amendamente la proiectul de lege, printre variantele vehiculate fiind principiul potrivit căruia nicio pensie nu va mai depăşi venitul din timpul activităţii, dar şi o posibilă impozitare a părţii de necontributivitate din pensie, au precizat surse pollitice pentru News.ro. De asemenea, pensiile vor fi indexate anual cu rata inflaţiei şi se va interzice cumulul mai multor pensii speciale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Coaliţia a discutat în şedinţă amendamentele care ar urma să fie depuse la proiectul de lege privind pensiile speciale, aflat în prezent blocat la comisii, în Senat. Variantele discutate se referă la aplicarea principiului potrivit căruia nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii persoanei, principiu care se regăseşte şi în soluţiile cu care a venit Banca Mondială, pentru a se respecta jalonul din PNRR. 

În plus, alte amendamente discutate ar viza o impozitare a părţii de neconstributivitate din pensia specială, dar şi interzicerea cumulului mai multor pensii speciale. Pensiile speciale vor fi indexate anual cu rata inflaţiei. 

În cazul pensiilor din sistemul de apărare şi ordine publică, se vor elimina mai multe sporuri care erau calculate în stabilirea pensiei de serviciu, au precizat sursele politice. 

Amendamentele agreate în coaliţie urmează să fie elaborate, pentru a intra în dezbaterea comisiilor din Senat. 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat duminică seara la Prima News că a văzut la liderii coaliţiei determinare să rezolve problema pensiilor speciale astfel încât să nu mai existe nicio pensie mai mare decât salariul, să existe contributivitate, astfel încât toat aceste lucruri să se întâmple.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.