Ana Birchall, Roxana Mânzatu, Natalia Intotero vor fi propuse la Justiţie, Fonduri Europene şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Titus Corlăţean va fi vicepremier în locul lui Birchall, iar Rodica Nasar îl înlocuieşte pe Codrin Ştefănescu ca secretar general, conform deciziilor luate marţi în Comitetul Executiv al PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Viorica Dăncilă, întrebată dacă mai poate colabora cu Anca Alexandrescu şi cu Darius Vâlcov: Cu Anca Alexandrescu exclus. Mâine o voi elibera din funcţie. Voi lua o decizie în curând şi pentru Vâlcov

"Am discutat despre alegerile europarlamntare şi am luat decizii importante. Aşa cum am spus în cursul zilei de astăzi este importantă unitatea, să înţelegem unde s-a greşit, este important să ne strângem toţi, să ne unim forţele pentru a merge mai departe. Gabriela Firea a fost  votată preşedinte interimar al PSD Bucureşti. A fost votată vicepreşedinte al PSD.  Am avut discuţii privind susţinerea ca lider al europarlamentarilor PSD a lui Dan Nica. Am supus votului funcţia de preşedinte executiv şi a fost votat în unanimitate Paul Stănescu, dar şi cea de secretar general, a fost Rodca Nassar sngura propunere, votată în unanimitate", a declarat Dăncilă.. 

 
Ea a precizat că a  supus la vot  rămânerea la guvernare.
"Cu o singură excepţie toţi colegii au coniderat că nu trebuie să amestecăm voturile pentru că i-am dezamăgi pe cei care ne-au votat în 2016. Dacă nu vom putea susţine acest lucru la o moţiune, este evident că va trebui să renunţăm la guvernare", a declarat Dăncilă.
 
Premierul a nunţat că la Justiţie a fost nominalizată Ana Birchall, la Fonduri Europene – Roxana Mânzatu, la Ministerul pentru Românii de pretudindeni – Natalia Intotero, iar vicepremier pentru parteneriate strategice – Titus Corlăţean, pentru experienţa pe care o are". 
 
Ea a spus că nu s-a discutat despre remaniere. 
"Obiectivul a fost să avem pe cei care trebuie să ocupe portofoliile unde avem interiimat pentrun că se termină şi Guvernul trebuie să funcţioneze", a subliniat premierul.
 
Întrbată dacă miniştrii propuşi vor fi acceptaţi de prşeedintele Iohannis, Viorica Dăncilă a răspuns: "Aş vrea ca observaţiile domnului preşedinte să ţină de legalitate şi nu de oportunitate. O să sun la domnul preşedinte şi sper să lase la o parte campania electorală şi să dea un răspuns care ţine de legalitate".
 
"A fost un comitex executiv care a durat foarte mult, dar de la acest CEX s-a plecat cu un mesaj de unitate, de deschidere a partidului pentru toţi cei care vor să ni se alăture, un mesaj de dialog, iar decizile vor fi pliate pe ce aşteaptă oamenii de la noi", a spus Dăncilă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.