Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat, marţi seară, după anunţul privind decesul lui Ion Iliescu, un mesaj scurt pe pagina sa de Facebook, în care transmite „condoleanţe Doamnei Nina Iliescu” şi celor care i-au fost apropiaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Condoleanţe Doamnei Nina Iliescu, celor care i-au fost apropiaţi şi respectul cuvenit memoriei Primului Preşedinte Ales al României”, a scris pe Facebook Traian Băsescu, fost preşedinte al României în perioada 2004 - 2014.

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Guvernul a anunţat încetarea din viaţă a fostului preşedinte, precizând că detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului şef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.

7 august va fi declarată zi de doliu naţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.