Senatorul Daniel Zamfir (PSD) a declarat, luni, despre ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), că prin faptul că nu emite avizele de mediu pentru hidrocentrale arată că este rău intenţionată şi, din punctul lui de vedere, nu mai poate continua în funcţia de ministru. El a precizat că, dacă ar fi deputat, ar vota împotriva ei, la moţiunea simplă de miercuri, din plenul Camerei Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat că a invitat-o luni la Comisia Economică pe Ministru Mediului, Diana Buzuianu, pentru a explica ”motivele pentru care întârzie acordarea avizului de mediu pentru finalizarea celor patru hidrocentrale, care sunt în programul de guvernare prevăzute ca o urgenţă, el arătând că au fost de asemenea şi două decizii CSAT care au hotărât ca aceste obiective de importanţă strategică pentru România să fie finalizate.

”Doamna Buzuianu evită să acorde avize de mediu. Din păcate, prin această atitudine, fie din neştiinţă, fie din reavoinţă, ministrul Mediului arată că este rău intenţionat şi, din punctul meu de vedere, nu mai poate continua în funcţia de ministru. Repet, aceste obiective strategice au fost stabilite în programul de guvernare, au fost două decizii ale CSAT şi (..) sunt obiective care asigură stabilitatea Sistemului Energetic Naţional şi, nu în ultimul rând, asigură un preţ mai mic al energiei electrice pentru cetăţeni, dincolo de faptul că reprezintă energie ieftină şi verde. Aşadar, repet, doamna ministru, din punctul meu de vedere, nu mai are ce căuta în această funcţie”, a precizat Daniel Zamfir.

Senatorul PSD a transmis un ”apel şi către prim-ministrul Ilie Bolojan”.

”Îi transmit faptul că liniştea unei coaliţii nu poate fi sacrificând interesul strategic al României şi sacrificând populaţia României care, iată, din acest motiv este obligată să plătească un preţ mult mai mare al energiei electrice”, a arătat el.

Daniel Zamfir a fost întrebat cum se va poziţiona PSD la votul pe moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, care va avea loc miercuri.

”Moţiunea nu va fi astăzi, va fi miercuri, astăzi se dezbate. Eu am să informez conducea partidului, am aici toate documentele cu care mă voi duce şi la grupul deputaţilor PSD să le spun şi să le arăt toate documentele care arată că doamna ministru este rău intenţionată şi, evident, miercuri după şedinţa de grup, vom lua decizia politică care se impune. Eu, dacă aş fi deputat, aş vota împotriva doamnei ministru”, a completat Zamfir.

”Aberaţiile pe care le-am auzit în spaţiu public, că aceste hidrocentrale au fost construite în arii protejate, sunt lipsite de orice fundament, ţinând cont că acele hidrocentrale au fost construite cu mulţi ani înainte ca noi să ne delimităm nişte arii protejate. Ca atare, ce am spus şi înainte, dacă aş fi deputat şi aş avea toate informaţiile pe care le am eu acum, eu aş considera că acest ministru nu poate să mai continue şi nu este un atac la adresa colegilor din USR. Să înţeleagă toată lumea că nu este un atac la adresa USR, ci pur şi simplu este un lucru pe care trebuie să-l facem în interesul national”, a mai spus Zamfir.

 

Deputaţii dezbat, luni, moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, cu titlul ”Slăbirea securităţii energetice a României prin politici de mediu care obstrucţionează punerea înfuncţiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989”. Formaţiunea o acuză pe Diana Buzoianu că blochează proiecte strategice, în timp ce ”securitatea energetică a României este grav vulnerabilizată”.

 
 

 

Daniel Zamfir a comentat că, ”a te opune să construieşti aceste obiective, arată ori că nu înţelegi, orică eşti rău intenţionat şi ai în spate anumite interese care încep să iasă la lumina”.

 

”Am spus că de la bun început nu este un atac la USR, ci este pur şi simplu un apel extrem de ferm, hotărât şi conştient că nu poţi sacrifica, aşa cum am spus, interesul pe care îl avem, interesul public, pentru un ministru care este sau dovedeşte că este incompetent în funcţia pe care o obţine”, a subliniat Zamfir.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.