Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, luni, la festivitatea de deschidere a anului şcolar de la Şcoala Gimnazială din Sântămărie Orlea, judeţul Hunedoara, că îşi doreşte ca acei elevi să ajungă la facultate şi să facă performanţă."Pentru mine, ca prim ministru, este important să las în urmă un număr cât mai mare de elevi din mediul rural care să ajungă la facultate şi sunt mândră de această moştenire", a spus Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Viorica Dăncilă a participat, luni, la festivitatea de deschidere a anului şcolar la Şcoala Gimnazială din Sântămărie Orlea, judeţul Hunedoara.

"Educaţia înseamnă pentru aceşti copii o viaţă mai bună, un trai mai bun, oportunitatea de a-şi clădi un rost în viaţă. Educaţia reprezintă, concret, ieşirea din sărăcie, combaterea violenţei domestice, o stare de sănătate mai bună, ambiţii personale mai mari, care atrag după sine alte şi alte generaţii", a afirmat Dăncilă, în discursul ţinut.

Ea a spus că educaţia înseamnă şi o dezvoltare mai bună a comunităţilor locale.

Premierul li s-a adresat elevilor din diferite clase ale ciclului gimnazial.

"Unii aţi venit cu emoţia primei zile de şcoală, alţii aveţi deja privirile îndreptate către liceu. Îmi doresc ca un număr cât mai mare dintre voi să ajungă la liceul pe care vi-l doriţi, la facultatea pe care vi-o doriţi. Îmi doresc ca voi să faceţi parte din acei elevi care ajung la facultate şi fac performanţă. Am încredere în potenţialul vostru, al tuturor, iar viitorul este al vostru. Pentru mine, personal, ca prim-ministru, este important să fac tot ce este posibil pentru a realiza aceste lucruri. Pentru mine, ca prim ministru, este important să las în urmă un număr cât mai mare de elevi din mediul rural care să ajungă la facultate şi sunt mândră de această moştenire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.