Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a afirmat, duminică, la Constanţa, la întâlnirea cu pensionarii PSD, că la început mulţi îi spuneau „după şase luni vei pleca acasă”, însă a trecut un an şi şapte luni nu s-a clintit niciun minut şi nu se va clinti nici de acum înainte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Există o politică de denigrare a Guvernului pentru că atunci când nu ai proiecte, nu ai argumente, vii şi critici, vii şi jigneşti. Dar ce ajută România şi ce îi ajută pe români toate jignirile acestea, toată această lipsă de respect pentru instituţii ale statului? De ce vor unii să slăbească instituţiile statului, de ce denigrează instituţiile statului? Poate sunt ministere, sunt instituţii în care funcţionari nu îşi fac datoria, aceia să plece acasă. Dar nu putem vorbi de o instituţie a statului şi să o ducem în derizoriu. De ce vor să slăbească statul român? De ce atunci când se face o greşeală nu spun cine a făcut acea greşeală şi eu vă garantez că cine greşeşte va trebui să plătească. Aşa cum am spus că voi duce un război împotriva criminalităţii, voi duce un război împotriva tuturor celor care nu îşi fac datoria în această ţară, dar nu putem vorbi despre întreg Ministerul Afacerilor Interne, nu putem vorbi despre instituţii importante ale statului şi să vorbim la general pentru că atunci oamenii nu vor mai crede în nimeni şi asta vrem în România, ca să nu mai credem în nimeni şi nimic? Şi atunci vom fi foarte uşor de manevrat, pentru că oamenii care nu au credinţă, oamenii care nu cred în nimic îşi pierd speranţa, iar în această ţară nu trebuie să ne pierdem speranţa şi nu trebuie să ne pierdem încrederea, pentru că în acel moment trecem într-o amorţeală, nu ne mai interesează nimic, nu ne mai legăm de nimic şi acest lucru nu trebuie să se întâmple în România”, a afirmat viorica Dăncilă.

Ea a precizat că s-a vorbit foarte mult despre Guvern.

„La început mulţi îmi spuneau «după şase luni vei pleca acasă», eu le spuneam «daţi-mi măcar nouă luni, sunt femeie». A trecut un an şi şapte luni şi indiferent de furtunile pe care au vrut să le creeze, indiferent de minciunile pe care le-au spus, indiferent de ameninţările şi cuvintele lor urâte, nu m-am clintit niciun minut. Nu am să mă clintesc nici de aici încolo, pentru că ştiu că de partea mea sunt oamenii, pentru că ştiu că eu cred în oameni şi nu vreau să-i dezamăgesc pentru că ştiu că în acest moment nu avem o alternativă care să ajute România şi pe români, pentru că ştiu că iubesc această ţară şi că vreau ca această ţară să se dezvolte”, a susţinut Dăncilă.

Viorica Dăncilă a adăugat că nu îi este teamă nici de ţipete, nici de jigniri.

„Nu îmi e teamă să mă lupt cu cei şapte, opt contracandidaţi pe care îi am, sunt mai puternică decât ei. Nu voi face niciun pas în spate pentru că ştiu că ei atunci vor face un pas înainte. Voi merge înainte hotărât, voi merge înainte cu dorinţa de a câştiga. Nu mă voi bate cu contracandidaţii mei, mă voi bate pentru proiectele, pentru ideile mele, pentru programul meu care ştiu că este un program bun pentru România. Nu am să-i jignesc, nu am să răspund jignirilor lor, nu am să denigrez pe niciunul dintre ei, voi ataca dacă este cazul proiectele lor. Nu am să mă leg de familia lor, pentru că nu este demn, am să-i rog să-mi lase familia în pace, pentru că acest lucru nu este un lucru corect, familia mea nu face tot politică, în rest este alături de mine şi nu este corect să ne implicăm familiile la această luptă. Dacă într-adevăr au putere şi au curaj, îi invit să se bată cu mine”, a continuat Dăncilă.

Ea a afirmat din nou că nu demisionează.

„Legat de cedarea guvernării. Nu o să plecăm de la guvernare. Oamenii în 2016 ne-au dat votul lor de încredere, nu avem voie să îi dezamăgim. Unii care acum ne dau lecţii şi-au dat demisia la prima adiere de vânt. Eu nu o să îmi dau demisia, nu vreau să vă dezamăgesc nici pe dumneavoastră, nici pe cei care cred în noi. Dacă în Parlamentul României se va depune moţiune şi această moţiune va trece, cu toate că eu nu cred, atunci este normal să respect votul din Parlamentul României. Dar ne vom bate şi în opoziţie în această situaţie. Credinţa mea este că moţiunea nu va trece, că sunt în Parlamentul României oameni de bună credinţă care văd că nu există altă alternativă, că aşa cum spunea Mihai nu putem înlocui un guvern cu un program politic cu nimic, că atacurile la adversar nu ţin locul unui program de guvernare şi eu cred că vom merge înainte, că alături de dumneavoastră vom câştiga alegerile prezidenţiale, după 15 ani Partidul Social Democrat va avea un preşedinte social-democrat, vom avea un guvern social-democrat şi vom putea împreună să rezolvăm toate lucrurile pe care până acum nu le-am putut rezolva”, a susţinut Viorica Dăncilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.