Premierul Viorica Dăncilă afirmă că, după ce au prezentat un program de guvernare improvizat, fără legătură cu priorităţile românilor, preşedintele Klaus Iohannis şi PNL insistă să instaleze la Palatul Victoria o echipă improvizată, având în vedere că trei dintre miniştrii desemnaţi au fost respinşi la audierile în comisiile de specialitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Dăncilă a declarat, luni, la începutul şedinţei de guvern, că Guvernul propus de Klaus Iohannis şi de Ludovic Orban porneşte cu stângul. 
 
"Avem astăzi vot în plenul Parlamentului pentru guvernul propus de preşedintele Iohannis. Am văzut declaraţia domnului Orban care sfidează nu numai cetăţenii acestei ţări, ci şi principiile de competenţă şi de integritate pe care domnul Orban le invoca atunci când critica actualul guvern. Vedem cum guvernul propus de domnii Iohannis şi Orban porneşte cu stângul”, a afirmat Dăncilă.
 
Ea a precizat că este pentru prima oară când se cere votul de învestitură pentru o echipă guvernamentală din care trei miniştri desemnaţi au fost respinţi la audierile comisiilor de specialitate.
 
"Ne aflăm în faţa unei premiere în sens negativ, prin faptul că se cere Parlamentului votul de învestitură pentru o echipă din care nu mai puţin de trei dintre miniştrii desemnaţi au fost respinşi la audierile în comisiile de specialitate. Chiar dacă regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede ca avizul motivat al acestor comisii este unul consultativ, este o problemă de responsabilitate asumată cu privire la potenţialul miniştrilor propuşi de a gestiona portofoliul la care aspiră. Am toată încrederea în evaluarea comisiilor de specialitate şi consider că avizul negativ dat în cazul a trei miniştri propuşi pentru portofolii importante, mă refer la Finanţe, Muncă, Dezvoltare regională, ar fi trebuit să îi dea de gândit domnului Orban şi să vină cu alte propuneri”, a mai afirmat premierul.
 
Viorica Dăncilă a menţionat că, după ce au prezentat un program de guvernare fără legătură cu priorităţile românilor, Iohannis şi PNL aduc la Palatul Victoria un guvern improvizat.
 
"Dar nu, după ce ne-au prezentat un program de guvernare improvizat, fără vreo legătură cu priorităţile românilor, Klaus Iohannis şi PNL insistă să instaleze la Palatul Victoria această echipă improvizată. Orice argument politic adus de aceşti domni pentru a nega evidenţa nu este decât o dovadă în plus a amatorismului cu care vrea să guverneze România. Aşteptăm votul colegilor parlamentari cu încrederea că vor pune în prim plan soarta ţării şi a românilor”, a mai declarat Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.