Premierul Viorica Dăncilă spune că întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu preşedintele Klaus Iohannis face parte din mecanismul de cooperare instituţională între Executiv şi Administraţia Prezidenţială. Dăncilă a amintit, la începutul şedinţei de Gvuern de joi, că a discutat cu şeful statului despre preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ieri (miercuri, n.r.) am avut o întâlnire cu domnul preşedinte Klaus Iohannis pe tema pregătirii preluării şi exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Am discutat atât despre stadiul pregătirii dosarelor şi temelor de interes, cât şi aspecte tehnice legate de organizare, logistică şi program. Întrevederea de ieri de la Cotroceni se înscrie în mecanismul de cooperare instituţională între Guvern şi Administraţia Prezidenţială”, a declarat premierul joi, la începutul şedinţei de Guvern, a doua din această săptămână.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a aflat miercuri la Cotroceni pentru discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis. Întâlnirea preşedintelui cu premierul a avut loc la solicitarea şefului statului, în contextul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului privind amnistierea şi graţierea unor fapte penale.

Întâlnirea a durat aproximativ 40 de minute, niciunul dintre cei doi oficiali nefăcând declaraţii.

Ulterior, Guvernul a transmis un comunicat de presă prin care a anunţat că tema discuţiilor dintre premier şi preşedinte a fost stadiul pregătirii preluării preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.