Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a anunţat, miercuri seară, că liberalii se vor reuni în şedinţă joi dimineaţă şi vor decide strategia pentru consultările de la Cotroceni. Întrebat dacă PNL ar putea merge cu altă propunere de premier în afară de Florin Cîţu, Vîlceanu a afirmat ”Noi avem o decizie la momentul acesta, vom vedea ce se va întâmpla mâine”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La acest moment noi avem o decizie a Biroului Executiv. Mâine dimineaţă la ora 10.00 avem o şedinţă a Biroului Permanent Naţional, din care fac parte toţi preşedinţii de organizaţii ai PNL şi vom decide în consecinţă. La acest moment, nu există o altă decizie a PNL”, a declarat, miercuri seară, Dan Vîlceanu la Digi24. 

Întrebat dacă decizia în privinţa lui Cîţu s-ar putea schimba, Vîlceanu a afirmat: ”Noi avem o decizie la momentul acesta, vom vedea ce se va întâmpla mâine. Dar la momentul acesta nu pot să vă dau un răspuns, pentru că avem deja o decizie”. 

Vîlceanu a precizat că liberalii vor face sigur o nominalizare de premier la Cotroceni, liberalii bazându-se pe 182 de deputaţi şi senator.   

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.