Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a declarat, joi, la Palatul Victoria, că din luna martie şi până acum depozitele de gaze ale României au crescut de patru ori iar România este pregătită să gestioneze nevoia de aprovizionare cu gaze şi cu energie electrică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”România este pregătită să gestioneze nevoia de aprovizionare cu gaze şi cu energie electrică, dar ne referim acum la gaze. După cum bine ştiţi, deja stocurile României de gaze naturale depăşesc stocurile pe care le aveam în perioada similară a anului trecut. Sunt 76% din aceste stocuri deja pline, iar din perspectiva cifrelor, asta înseamnă peste 2 miliarde de metri cubi de gaze”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, la Palatul Victoria, întrebat dacă problemele tehnice ale Romgaz pot ameninţa planurile pe care Guvernul şi le-a făcut pentru a asigura pe timp de iarnă gazul necesar pentru populaţie şi marii consumatori.

El a mai spus că din luna martie a crescut de patru ori rezerva de gaze a României şi va continua să crească.

"Asta arată şi confirmă că România este, faţă de alte state europene care sunt afectate de oscilaţiile livrărilor de gaze naturale, în siguranţă, având 90% din nevoia internă acoperită de producţia proprie. Asta se vede şi în modalitatea în care se pregătesc stocurile pentru iarnă, dar şi în capacitatea noastră de a asigura cetăţenii şi România că există gaze". a declarat Cărbunaru.

Dan Cărbunaru a arătat că ”acea revizie pe care Romgaz o desfăşoară şi care a necesitat, pentru a-şi onora obligaţiile contractuale, preluarea cantităţii de gaze respective dintr-unul dintre depozitele pe care le gestionează, va fi nu doar rezolvată ca reparaţii, pentru că e vorba de un motor termic, dar şi ulterior, prin compensarea acelei cantităţi care va reveni în depozitele Romgaz”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.