Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Cristina Prună afirmă că proprietarii de hoteluri solicită aplicarea măsurii Zero Taxe pe Salariul Minim propusă de formaţiune şi că aceasta ar fi "o gură de oxigen nu doar pentru hotelieri, ci pentru întreg sectorul HoReCa", afectat de pandemie. "Concret, măsura USRPLUS prevede ca primii 2.300 de lei din salariu, echivalentul salariului minim pe economie, să nu mai fie taxat de stat", arată Prună, menţionând că "ajutoare de salvare expres prevăzute pentru industria HoReCa" sunt binevenite, dar nu suficiente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În aceste vremuri de pandemie, industria ospitalităţii a pierdut aproximativ 40% din angajaţi, care fie au plecat spre alte domenii, fie sunt în şomaj. Zero Taxe pe Salariul Minim (www.zerotaxe.ro), măsura propusă de USRPLUS în programul de guvernare, este solicitată de proprietarii de hoteluri din România. Ar fi o gură de oxigen nu doar pentru hotelieri, ci pentru întreg sectorul HoReCa", afirmă Cristina Prună, joi, într-o postare pe Facebook.

Ea adaugă că industria HoReCa este una dintre cele mai afectate de pandemie: "Hotelurile din Bucureşti au avut un grad de ocupare de 10-15%. Iar per total, sectorul de ospitalitate şi turism a scăzut cu 67,4% numai după primul val al pandemiei".

"Concret, măsura USRPLUS prevede ca primii 2.300 de lei din salariu, echivalentul salariului minim pe economie, să nu mai fie taxat de stat", explică deputatul USR PLUS.

Potrivit Cristinei Prună, ridicarea acestei poveri fiscale de pe urma firmelor din industria HoReCa poate avea rezultate pe termen scurt, mediu şi lung, precum: reducerea numărului de angajaţi disponibilizaţi din acest sector; reducerea riscului de faliment al afacerilor mici şi mijlocii; plata unor salarii mai atractive prin care afacerile să-şi poată recupera foştii angajaţi sau să găsească alţii calificaţi; stoparea crizei de personal care a migrat spre alte domenii de activitate, dar şi prevenirea crizei de personal prevăzută pentru momentul aşteptatei reveniri economice; asigurarea circuitului banilor în economie.

"Există ajutoare de salvare expres prevăzute pentru industria HoReCa. Acestea vor fi binevenite. Nu este însă suficient. Trebuie să începem să implementăm “zero taxe pe salariul minim” cât mai repede cu putinţă. Realist ar fi din 2022. Asta dacă vrem să relansăm cu adevărat aceasta industrie şi economia", susţine Cristina Prună.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.