Deputatul USR Cristian Seidler, membru în comisia de muncă, a criticat modul în care au decurs dezbaterile din comisie pe marginea Legii salarizării, spunând că discuţiile s-au purtat ”într-o atmosferă de gară îmbâcsită” deoarece nu s-a lucrat profesionist, legea a fost elaborată fără studii de impact, amendamentele USR nu au fost nici măcar discutate şi a susţinut că, potrivit calculelor USR, anvelopa salarială prevăzută iniţial la 32 de miliarde de lei pentru perioada 2017 – 2020 va ajunge la 42 de miliarde.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ultimele două zile la comisia de muncă din Camera Deputaţilor, Guvernul a avut un exerciţiu de demonstrare a limitelor proprii şi, în spiritul ultimelor declaraţii la nivel guvernamental, li s-a văzut oaia dintre frunze, din păcate (…) Asta era ceea ce flutura aseară prin comisie într-o atmosferă de gară îmbâcsită pentru că nu se lucra profesionist, se glumea într-un colţ, în celălalt colţ se jucau oamenii cu cifrele de parcă nu am vorbi despre legea salarizării a 1,2 milioane de cetăţeni”, a declarat Seidler.

Deputatul USR a criticat modul în care au fost decise indemnizaţiile aleşilor locali, ”fără niciun studiu, fără nicio politică publică, fără niciun argument, mai degrabă cu degetele înfipte în excel”.

”Funcţii întregi, agenţii întregi nu sunt cuprinse în lege, probabil au fost uitate afară. Probabil s-a considerat că sunt oile negre ale României (..) Se vor face mari economii, avem o victorie de linie, cei 500 de IT -işti din domeniul justiţiei, pentru ei nu s-au găsit bani, li se vor micşora salariile. Nu este o tragedie la nivel personal, îşi vor găsi loc de muncă la nivel privat”, a mai spus deputatul.

Cristian Seidler a remarcat că cele mai multe amendamente admise la Legea salarizării sunt cele ale Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. ”Cu alte cuvinte, a repurtat mari victorii în a-şi amenda propria lege. Asta ne arată că, din păcate, legea este scrisă pe genunchi”, a mai spus el.

Deputatul USR a explicat că, potrivit calculelor făcute de partidul din care face parte, anvelopa salarială pentru perioada 2017 – 2020 va fi de 42 de miliarde de lei, cu zece miliarde mai mult decât estimările Ministerului Muncii.

”Am aflat o ştire interesantă şi anume faptul că de anul viitor impozitarea şi taxarea salarială se va produce diferit în ceea ce priveşte sectorul privat faţă de ceea ce priveşte sectorul public. Modalitatea actuală de calcul a salariilor este una, modalitatea de calcul de la 1 ianuarie este un mister, iar doamna Olguţa Vasilescu ne-a spus zâmbind arogant: staţi aşa nu vă grăbiţi, veţi vedea. Deci este un semisecret de stat în momentul de faţă ceea ce ne pregăteşte guvernul. Politica sporuri rămâne un haos generalizat”, a mai arătat Cristian Seidler.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.