Liderul PMP Cristian Diaconescu afirmă că "gruparea autointitulată ca fiind de conducere", în frunte cu europarlamentarul Eugen Tomac, organizează, miercuri, o şedinţă unde se va discuta excluderea sa din PMP. "Pe scurt, miza reală a acestui conflict este debarcarea către un alt partid politic şi promisiunile făcute de domnul Eugen Tomac în acest sens", susţine Diaconescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Din informaţiile certe pe care le-am primit de la colegii mei din PMP, mâine gruparea autointitulată ca fiind de conducere în frunte cu europarlamentarul Eugen Tomac organizeaza o şedinţa unde principalul punct pe ordinea de zi este excluderea mea din PMP. Ţin să îi transmit pe această cale domnului Eugen Tomac cu privire la istoria sa de demolator de partide şi am datoria să informez membrii de partid: premiza de la care a pornit conflictul este interesată, nefondată, nestatutară şi ilegală", a scris, marţi seară, pe Facebook, Cristian Diaconescu.

Potrivit acestuia, "autointitulata grupare condusă de Eugen Tomac duce totul la extrem iar tot ceea ce se petrece este doar un exerciţiu de imagine inclusiv inducerea publicului în eroare cu privire la un document real emis de Tribunalul Bucureşti privind înscrisurile cu numele meu în Registrul Partidelor Politice, pe care dânşii nu îl recunosc şi invocă o dispoziţie legală care nu există".

"Pe scurt, miza reală a acestui conflict este debarcarea către un alt partid politic şi promisiunile făcute de domnul Eugen Tomac în acest sens. Singura structura de conducere a PMP este cea stabilită prin lege şi cea care asigură continuitatea PMP. Eu sunt un om al construcţiei, echilibrat şi pozitiv şi de aceea îi indemn pe toti cei care cred in unitatea şi continuitatea PMP să mi se alăture pentru a făuri o Românie Respectată cu unic scop, câştigarea Alegerilor Prezidenţiale din 2024".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.