Senatorul USR PLUS Cristi Berea reclamă, marţi seară, ”o nouă mânărie marca PNL - PSD - UDMR”, întrucât au respins Comisia de buget-finanţe a Senatului proiectul pe care l-a iniţiat alături de alţi membri USR PLUS privind eliminarea prevederii ca toţi cei care practică evaziunea fiscală să scape de puşcărie dacă achită prejudiciul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatorul Cristi Berea scrie, marţi, pe Facebook, că se continuă seria ”nefăcutelor de astăzi cu o nouă mânărie marca PNL - PSD - UDMR”.  

Senatorul povesteşte că a iniţiat un proiect privind modificarea legii evaziunii fiscale, care a intrat în vigoare în luna aprilie a acestui an, în urma unei propuneri a deputatului PSD Cătălin Rădulescu. 

În varianta proiectului PSD adoptat în Parlament, persoana prinsă că a comis evaziune fiscală scapă de pedeapsa cu închisoarea, fiind doar amendată, în cazul în care achită integral prejudiciul în timpul cercetării sau a procesului. 

"Aşa ceva nu poate fi tolerat, iar din acest motiv am iniţiat un proiect pentru eliminarea acestei aberaţii. Nu poţi să scapi de puşcărie şi să ai cazierul curat doar dacă achiţi prejudiciul. Am propus îndreptarea acestei practici, astfel încât oricine ar fi tentat de o asemenea practică să fie conştient că se expune unui risc major. În acest fel, nivelul evaziunii fiscale s-ar reduce, se strâng mai mulţi bani la buget şi se pot plăti inclusiv pensii şi alocaţii mărite sau se pot construi autostrăzi. Astăzi, în comisia de buget-finanţe a Senatului României, PNL, PSD si UDMR au fost împotriva acestui proiect, USR PLUS fiind singurul partid care a votat pentru. Observ de ceva timp comportamentul duplicitar al parlamentarilor PNL, care spun una şi fac alta. Degeaba declară toţi că susţin lupta anticorupţie, că vor dezvoltarea României, dacă la vot se coalizează cu infractorii", a transmis Cristi Berea. 

El a afirmat că este "tot mai clar că fără presiune publică acest proiect va fi îngropat". 

"Mâine (miercuri – n.r.) voi depune o interpelare la Ministerul Finanţelor pentru a afla câţi bani a pierdut România în ultimii cinci ani, din cauza evaziunii fiscale", a mai afirmat senatorul USR PLUS. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.