Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat duminică, la finalul şedinţei Biroului Politic Central, că, dacă premierul Sorin Grindeanu îi va cere să demisioneze, nu va ezita să facă un asemenea demers, dar îl va informa şi pe liderul PSD Liviu Dragnea cu privire la faptul că Tăriceanu "calcă în picioare" orice fel de statut, producând astfel "un abuz".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu voi contesta în instanţă acest lucru (faptul că i s-a retras sprijinul politic – n.r.), voi contesta în instanţă organizarea Congresului (....). De această dată voi face tot posibilul ca adevăratul caracter al domnului Tăriceanu să iasă la suprafaţă”, a afirmat deputatul.

El a mai spus că a fost depusă la tribunal contestaţia privind convocarea, săptămâna trecută, a Delegaţiei Permanente a partidului.

„Contestaţia pe care noi am făcut-o vizavi de organizarea Congresului merge mai departe, ea a fost depusă la Tribunal, deşi s-a practicat acolo un fel de şantaj – «te excludem din ALDE dacă mergi mai departe». Nu am făcut altceva decât ca instanţa să constate legalitatea măsurilor care s-au dispus. O să încerc în continuare să aduc ALDE pe drumul potrivit”, a completat Daniel Constantin.

De asemenea, întrebat ce va face dacă Grindeanu îi va cere demisia după şedinţa coaliţiei de luni, el a susţinut că nu va ezita să facă un asemenea demers.

„Dacă domnul Grindeanu îmi va cere acest lucru, categoric îmi voi da demisia”, a răspuns deputatul.

Constantin a ţinut să precizeze că îl va informa pe Liviu Dragnea despre faptul că Tăriceanu „calcă în picioare orice fel de statut”.

„Eu îl voi informa pe domnul preşedinte Dragnea de faptul că a fost o încălcare a statutului şi o să îmi exprim şi în faţa domniei sale regretul că domnul Tăriceanu, pentru a promova interesele politice proprii, calcă în picioare orice fel de statut, producând un abuz pe care îl clamează”, a conchis Daniel Constantin.

Constantin a susţinut o conferinţă de presă având alături opt dintre liderii ALDE, între care Eugen Durbacă, Sotin Câmpeanu, Mircea Banias.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.