Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan vorbeşte, duminică, la Consiliul Naţional al PNL, despre activitatea europarlamentarilor partidului, referindu-se şi la victoria Laurei Codruţa Kovesi, care nu ar fi putut să aibă loc fără europarlamentarii liberali şi fără sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Anul trecut a fost uşor, adevăratele bătălii şi adevăratele victorii sunt absolut convins că vor veni în acest an”, a spus Bogdan duminică, în discursul ţinut în faţa participanţilor la Consiliul Naţional al PNL.  

Acesta a precizat că îşi doreşte dublarea grupului parlamentar al PNL şi ca acest lucru să se întâmpla în urma alegerilor parlamentare anticipate. 
 
Eurodeputatul a enumerat, printre realizările grupului europarlamentarilor liberali români, numirea Adinei Vălean în funcţia de comisar european pentru Transporturi, dar şi câştigarea de către Laura Codruţa Kovesi a funcţiei de şef al Parchetului European. 
 
 „A urmat o chestiune care doar a fost întărită tot datorită europarlamentarilor români, atât celor şase care au fost cât şi celor care au venit. Este vorba de negocierea care a dus la câştigarea poziţiei de procuror general european de către Laura Codruţa Kovesi, o  victorie care nu ar fi putut să aibă loc fără parlamentarii liberali din Parlamentul European şi fără preşedintele României de asemenea. Lucrurile trebuie spuse pentru a fi cât se poate de clare şi cunoscute”, a afirmat Rareş Bogdan.

Acesta vorbeşte despre realizările europarlamentarilor PNL şi trece în revistă toate funcţiile importante pe care le au liberalii la nivel european. 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.