Senatorii din Comisia de buget au adoptat un amendament la Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă 57/2015 care prevede că militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special vor beneficia de o pensie în cuantum de 80% din baza de calcul, nu de 65%, aşa cum era prevăzut în Ordonanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Iniţiatorii proiectului motivează această modificare cu decizia Curţii Constituţionale din 2 februarie 2000 care prevede că nu se pot aplica tratamente diferite magistraţilor faţă de cadrele militare în ceea ce priveşte pensiile.

”Un alt element care justifică în mod obiectiv şi rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraţilor şi cadrelor militare, inclusiv în ceea ce priveşte regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl implică exercitarea profesiei respective”, se arată în decizia CC invocată de iniţiatorii amendamentului. 

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

De asemenea, senatorii din Comisia de buget au mai adoptat un amendament care prevede ca pensiile militarilor să nu poată depăşi cuantumul de 100% din baza de calcul, inclusiv cu sporurile cadrelor militare.

În OUG emisă de Guvern este prevăzut că ”pensia stabilită, recalculată şi actualizată în condiţiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul”, dar fără să fie incluse şi sporurile. 

”Limitarea plafonului bazei de calcul la 85% discriminează şi un mare număr de pensionari militari aflaţi în plată şi care au îndelungate stagii de cotizare, înainte şi/sau după perioada de timp cât au avut calitatea de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, prin neacordarea abuzivă a drepturilor cuvenite de a beneficia de prestaţii sociale”, se arată în motivarea deciziei de depunere a acestui amendament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.