Preşedintele comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, deputatul PNL Pavel Popescu, anunţă convocarea comisiei, în şedinţă, de la ora 16:00, în contextul conflictului armat din Ucraina. Popescu afirmă că ”România este în siguranţă ca membru NATO, UE şi partener strategic al SUA”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Acum fix o lună estimam invazia Ucrainei. Asta pentru că Putin şi Rusia au abandonat de ani buni conceptul de diplomaţie. Pacat ca noi am înteles asta mult prea târziu”, a scris Pavel Popescu pe Facebook.
 
El afirmă că, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, consideră că în contexul actual România trebuie să ia următoarele măsuri:
1. Adoptarea în regim de URGENŢĂ a legii investiţiilor străine non-UE (FDI). Proiectul este în fază finală de avizare, cunosc bine detaliile, deoarece sunt cel care a condus iniţiativa spre decidentul politic. Solicit Guvernului României să adopte de urgenţă acest proiect de lege pentru protejarea intereselor statului român împotriva acţiunilor Rusiei si a tuturor celor ce nu suportă transparenţa, regulile sau valorile democratice, europene şi transatlantice.
2. Până la adoptarea urgentă a iniţiativei FDI recomand maparea tuturor intereselor economice ruseşti pe teritoriul României, aşa cum a cerut-o şi Presedintele Senatului, cât şi sancţiuni ferme în urma analizei.
3. Solicit instituţiilor statului să analizeze de URGENŢĂ posibilitatea limitării instituţiilor de media ruseşti pe tot teritoriul României. Gestul reprezintă o măsura de igienă minimă cu privire la cantitatea imensă de dezinformare propagată prin aceste canale. În acest sens, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din CDEP va trimite astăzi o adresă către CSAT şi ANCOM.
4. Mobilizarea instituţiilor statului pentru previzibila criză de migranţi de la graniţele ţării cât şi informarea în timp real a cetăţenilor cu privire la posibila implicare a lor pentru suportul celor care vor cere ajutor României. Avem peste jumătate de milion de vorbitori de limbă română în Ucraina.
 
Pavel Popescu anunţă convocarea comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, de la ora 16:00.
Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
 
”Dragi români, România este în siguranţă ca membru NATO, UE şi partener strategic al SUA. Să ne rugăm pentru cei aflaţi astăzi în suferinţă. Dumnezeu să ocrotească Ucraina şi sa se îndure de fiecare suflet”, mai scrie Pavel Popescu. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.