Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a declarat, luni, referitor la pregătirea României pentru preşedinţia Consiliului UE, că deja funcţionează o unitate în cadrul Departamentului de afaceri europene care gestionează exact pregătirea preşedinţiei şi a fost declanşat un proces de consultări cu Finlada şi Croaţia, ţările alături de care România va asigura această preşedinţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

”Noi, în minister, deja am demarat procesul acesta de pregătire, de câteva luni la minister deja funcţionează o unitate în cadrul Departamentului de afaceri europene care gestionează exact pregătirea preşedinţiei, au declanşat deja un proces de consultări cu trioul la care m-am referit şi acest proces va continua”, a declarat ministrul de Externe, Lazăr Comănescu. 
 
Totodată, Comănescu a arătat că şi ambasadele României din statele membre UE au un rol foarte important în pregătirea şi derularea preşedinţiei Consiliului UE.
 
”Este extrem de important, şi am demarat acest proces de altfel, ca ambasadele noastre din statele membre ale UE, şi nu numai, să conştientizeze că vor avea lucruri foarte importante de gestionat. În cazul reprezentanţelor noastre în statele membre ale UE, este esenţial să fie capabile să aibă un dialog pe teme europene de substanţă cu factorii de resort din ţările gazdă. Vor fi cel puţin lunar dacă nu şi mai des, vor prezida reuniunile ambasadorilor statelor membre ale UE în statele în care sunt acreditaţi, şi nu e aşa de simplu şi depinde de capacitatea fiecărui şef de misiune, nu doar cum organizează, ci cu cine organizează, cine sunt oamenii care vin la reuniunile respective. În funcţie de capacitatea fiecărui ambasador de a face acest lucru, va avea şi participanţi pe măsură din ţările gazdă şi este extrem de important să existe acest lucru asigurat”, a arătat Comănescu.
În ianuarie 2019, România va prelua, pentru şase luni, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.