Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat luni că Liviu Dragnea trebuie să dea explicaţii în partid referitoare la evenimentele organizate de SRI la care a participat şi spune că fostul şef al Serviciului, George Maior, “nu a spus aproape nimic din ceea ce ştie” în cadrul audierilor de săptămâna trecută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Eu nu îi voi cere explicaţii personal. Eu cred că e dator el să dea explicaţiile astea în interiorul partidului, să explice câte întâlniri de genul acesta a avut, de ce le-a avut şi în ce context. Poate, pur şi simplu, a fost obligat să participe. Poate a participat din plăcere. Lucrurile astea trebuie să le spună în interiorul partidului, pentru noi. Pe urmă trebuie să le spună, probabil, public. În orice caz, am înţeles că vrea să vină la Comisia de control SRI, unde are foarte multe lucruri de spus, după declaraţiile lui Maior”, a spus Codrin Ştefănescu.

El susţine că fostul şef al SRI George Maior “nu a spus spus aproape nimic din ceea ce ştie” în cadrul audierilor din Comisie, cum ar fi ordinul care s-a dat pentru a-i face dosar preşedintelui Klaus Iohannis şi cum s-a dat ordin pentru ca Horia Georgescu, fostul şef al ANI, să facă dosare la mii de primari PSD şi PNL.

„Într-adevăr, Maior nu a spus aproape nimic din ceea ce ştie, nu a răspuns foarte corect la două întrebări esenţiale legate de cum s-a dat ordin pentru facerea dosarului lui Klaus Iohannis şi pentru a-l scoate din cursă pe Iohannis înainte de a fi candidat. Nu s-a dat explicaţie despre cum s-a făcut la ordin dosarul lui Eduard Hellvig, pe vremea aceea ministru, secretar general PNL, azi şef al SRI. La fel, nu s-a răspuns la cum s-a dat ordin pentru ca Horia Georgescu, fostul şef al ANI, şi echipa să facă dosare la mii de primari PSD şi PNL - pe vremea aceea în USL - şi la alte sute de oameni din conducerea celor două partide la nivel central şi judeţean", a mai explicat secretarul adjunct al PSD.

De asemenea, acesta spune că a fost şocat când Sebastian Ghiţă a vorbit în înregistrările sale despre întâlnirile repetate ale lui cu Victor Ponta cu alţi oameni din instituţiile ţării la evenimentele SRI.

"Am avut un şoc prima dată când a venit dezvăluirea lui Sebastian Ghiţă despre întâlnirile repetate ale lui cu Victor Ponta într-un astfel de cadru. Nu mi-a venit să cred că, pe vremea când colegii mei erau arestaţi şi luaţi de pe stradă, în momentul în care se făceau mii de dosare politice tuturor conducerilor noastre judeţene, preşedintele meu de partid, Ponta, era la chermeze şi la şpriţuri în vie şi în case de protocol sau în case conspirative. A fost un şoc pentru tot partidul. Şi partidul are nevoie tot timpul de explicaţii atunci când unul dintre colegii noştri, în funcţii foarte importante, participă la astfel de întruniri, într-un moment în care noi spunem răspicat că ne luptăm cu acest sistem mafiot creat de Traian Băsescu, care a perpetuat în fărădelegi până în ziua de azi", mai susţine el.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat, luni, că va merge la audierea de la Comisia de anchetă a SRI cu tot ce ştie, nu cu ”jumătăţi de adevăruri ca George Maior, nici cu minciuni ca alţii”, iar la final se aşteaptă să se ”întâmple nişte lucruri”. Răspunzând unor întrebări, a spus că nu s-a văzut cu George Maior în acest sfârşit de săptămână şi nici nu a participat vreodată la vreo ”onomastică a lui Maior sau Coldea”.

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat marţi, după audierea fostului şef al SRI, George Maior, că acesta a confirmat faptul că mai multe persoane din conducerea unităţilor de forţă din România, de la unităţi de parchet, unităţi de poliţie, unităţi de informaţii, de instanţă, conducerea partidelor politice şi persoane din Guvern au participat la petreceri sau evenimente oficiale în sediile SRI, printre care Laura Codruţa Kovesi, Liviu Dragnea, Victor Ponta şi judecătoarea Livia Stanciu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.