Cluburile Studenţeşti Liberale (CLS) au primit statutul de membru observator în cadrul European Democrat Students (EDS), CLS precizând că organizaţia este ghidată de valori europene precum libertatea, democraţia, demnitatea umană şi egalitatea. EDS concentrează toate organizaţiile universitare ale formaţiunilor politice din cadrul Partidului Popular European.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În perioada 6-9 martie, CLS a găzduit şi organizat EDS Winter Academy în Bucureşti, eveniment unde, conform organizatorilor, ”au fost dezbătute şi votate moţiuni ce vor trece în Parlamentul European”. 
Totodată, în cadrul acestei întâlniri, organizaîia a fost oficial integrată cu statut de membru observator al EDS, în contextul în care pe 7 martie s-au împlinit 91 de ani de existenţă a Cluburilor Studenţeşti Liberale.
”Ne extindem orizonturile de reprezentare studenţească şi suntem încântaţi de această nouă colaborare! Mulţumim, European Democrat Students pentru că aţi ales România!. Organizaţia noastră este ghidată de valori europene precum libertatea, democraţia, demnitatea umană şi egalitatea”, transmite CLS într-o postare pe pagina de Facebook.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.