Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, marţi la evenimentul organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România cu prilejul Zilei Europei care este sărbătorită pe 9 mai, că apartenenţa României la UE a adus numeroase beneficii incontestabile pentru statul nostru, cum ar fi creşterea nivelului calităţii vieţii, întărirea legăturilor noastre economice şi comerciale cu celelalte state membre şi creşterea investiţiilor în ţara noastră, dezvoltarea de proiecte de cooperare cu partenerii europeni şi integrarea într-un spaţiu de valori şi principii comune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Celebrăm astăzi momentul fondator al proiectului european, 9 mai 1950, când a fost adoptată Declaraţia Schuman, o propunere care a prefigurat procesul complex de integrare europeană. Mâine (miercuri - n.r.) vom sărbători şi 146 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României, aducând un omagiu generaţiilor anterioare, ale căror sacrificii au  deschis drumul către România modernă, europeană. Apartenenţa României la UE a adus pentru ţara noastră, pentru cetăţenii noştri, beneficii de necontestat. Creşterea nivelului calităţii vieţii, întărirea legăturilor noastre economice şi comerciale cu celelalte state membre şi creşterea investiţiilor în ţara noastră, dezvoltarea de proiecte de cooperare cu partenerii europeni şi integrarea într-un spaţiu de valori şi principii comune definesc, azi, România şi societatea românească.

El a mai spus că obiectivele de dezvoltare ale României converg cu cele europene.

„România în care credem şi în interesul căreia muncim este o Românie care se dezvoltă armonios în cadrul Uniunii Europene, care participă, prin cetăţeni, prin efortul lor, la un proiect european care este în egală măsură comunitar şi naţional. Fondurile europene de zeci de miliarde de euro au contribuit semnificativ la recuperarea decalajelor de dezvoltare şi la convergenţa noastră în plan european. Cel mai recent exemplu în acest sens este implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), al cărui impact substanţial la dezvoltarea economică şi creşterea competitivităţii la nivel local este direct resimţit de către cetăţeni. Vorbind de competitivitate, aş dori să subliniez că aceasta nu poate fi atinsă fără participarea cetăţenilor. De aceea, 2023 este proclamat Anul european al competenţelor, tocmai pentru a aduce în atenţie necesitatea şi importanţa cultivării competenţelor şi aptitudinilor cetăţenilor europeni, pentru ca ei să se bucure de oportunităţile pe care le oferă noile tehnologii şi să se poată adapta schimbărilor pe care le vor genera societatea şi economia viitorului. De aceea, şi noi investim intens pentru a creşte semnificativ atractivitatea domeniului digital. Astfel, România şi românii vor putea să fie mai competitivi în Europa, vor contribui la dezvoltarea unei economii bazate pe tehnologii digitale şi în ţara noastră”, a completat Ciucă.

Premierul a amintit şi despre provocările prin care trece Europa şi întreg mapamondul, precum pandemie, războiul din Ucraina şi a subliniat importanţa unităţii şi solidarităţii în fapte şi acţiuni, în viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean european.

„Într-un moment de răscruce pentru continentul nostru, răvăşit de atrocităţile celui de-al doilea Război Mondial, Robert Schuman afirma că «Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto». Aceste cuvinte sunt atât de actuale şi relevante acum, când resimţim – după pandemie, în contextul  războiului din Ucraina – cât de importante sunt unitatea şi solidaritatea în fapte, în practică, în viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean european. Traversăm vremuri fără precedent şi suntem cu toţii conştienţi de faptul că agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei pune în pericol nu doar ordinea globală bazată pe reguli, ci şi valorile noastre comune, la temelia cărora se află legitimitatea democratică şi respectul pentru drepturile fundamentale ale omului. În astfel de momente, forţa acţiunii noastre europene rezidă tocmai în solidaritate şi unitate. România a continuat, pe parcursul ultimului an, să-şi aducă contribuţia concretă la securitatea Uniunii Europene şi a cetăţenilor săi. Ne-am consolidat, astfel,  profilul de pol de stabilitate şi securitate în regiune. Solidaritatea europeană trebuie să meargă, în acest moment, şi în direcţia recunoaşterii acestei contribuţii. România este parte a soluţiei la provocările de securitate la adresa UE şi este momentul acum, fără întârziere, să îşi ocupe locul în spaţiul Schengen, ca membru cu drepturi depline. Toate instituţiile europene, toate Statele Membre trebuie să îşi asume responsabilitatea, să respecte Tratatele şi să creeze cadrul pentru luarea unei decizii favorabile în acest sens”, a mai precizat prim-ministrul PNL.

„Încrederea cetăţenilor în UE, percepţia acestora asupra eficienţei şi echităţii politicilor şi instituţiilor europene sunt factori esenţiali şi în asigurarea contribuţiei directe la procesele democratice europene, precum alegerile”, a continuat Ciucă.

„La fel de importantă este şi întărirea legăturii instituţiilor şi organismelor europene cu cetăţenii. În acest sens, doresc să reiterez salutul pentru lansarea activităţii în România a Centrului European pentru Competenţe în domeniul Securităţii Cibernetice, prima structură europeană găzduită de România. Aşa cum am menţionat şi în ceremonia din această dimineaţă dedicată Centrului, prezenţa la Bucureşti a acestuia este un mesaj clar că UE este aproape de cetăţenii săi şi fizic. Toate rezultatele concrete, toate confirmările că UE şi Statele Membre caută împreună cele mai bune soluţii la crize, sunt relevante şi pentru procesele democratice europene. Să nu uităm că avem în faţă pregătirea anului 2024, ce va fi marcat de alegeri pentru Parlamentul European şi care va deschide un nou ciclu instituţional al UE. Cetăţenii noştri îşi doresc o democraţie europeană robustă, cu o economie puternică, o Europă pragmatică, incluzivă, echitabilă şi, mai ales, rezilientă în faţa provocărilor globale. Prin însăşi existenţa sa, Uniunea Europeană este dovada tangibilă a faptului că doar împreună, uniţi de valori comune, putem face faţă marilor provocări globale. La mulţi ani, Uniunea Europeană! La mulţi ani tuturor românilor! La mulţi ani România în Uniunea Europeană!”, a conchis şeful Executivului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.