Preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a explicat că Ucraina este sprijinită şi de aceea, noi, românii, ne putem bucura de starea de linişte şi pace. Ciucă a mai precizat că a ştiut cu o lună înainte că va izbucni un conflict la graniţele României, în urma experienţei militare pe care o are, şi a avertizat liderii europeni asupra acestui lucru, la vreme respectivă fiind premier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ucraina rezistă pentru că este sprijinită, iar noi ne bucurăm de această stare de pace şi de linişte pentru că Ucraina îşi apără teritoriul prin menţinerea liniei frontului de peste 2 ani de zile în acea zonă de est a Ucrainei. Dincolo de faptul că îşi apără ţara, reprezintă şi un aliniament de protecţie pentru noi toţi ceilalţi. Gândiţi-vă cum s-ar schimba situaţia, în momentul în care  linia frontului ar fi ruptă şi din momentul acela ne trezim cu o înaintare a forţelor militare ruse către vest şi toate consecinţele, întreg caruselul acesta al efectelor de care trebuie să ne îngrijim altfel de când avem aliniamentul de contact la câteva sute de km distanţă de noi” , a declarat Nicolae Ciucă, duminică seară, la B1 TV.

Ciucă a explicat că, având în vedere conflictul din Oreintul Mijlociu, sprijinul pentru Ucraina ar putea să scadă.

”În  momentul în care se întâmplă ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, chestiunea  aceasta vine oarecum şi favorizează acţiunile Rusiei pentru că este clar că va fi nevoie de sprijin. Am văzut că în coaliţia de aseară au participat SUA, Marea Britanie, Franţa. Sunt trei ţări puternice, dezvoltate care au o contribuţie a sprijinului de război pentru Ucraina substanţială şi în momentul în care avem o diviziune a sprijinului, atunci vă daţi seama că vom avea o diminuare a capacităţii de ajutor pe care Ucraina o primeşte.

Trebuie să vedem întreg ansamblul, nu vorbim doar de un moment şi un loc, vorbim de o poză mare pe care trebuie să o analizăm din toate unghiurile, iar vectorii care pot să determine modificarea acestui status quo, sunt multipli şi trebuie să fie gestionaţi şi folosiţi cu foarte multă înţelepciune. Să vedem ce se întâmplă dacă”, a spus Ciucă.

Întrebat cum a ştiut cu aproximativ o lună înainte că va izbucni un război în Ucraina, Nicolae Ciucă s-a referit la experienţa sa în armată.

”Mi-aş fi dorit să nu se întâmple asta. Sunt chestiuni pe care le acumulezi într-o viaţă profesională, sunt elemente pe care le vezi dincolo de ceea ce scrie într-un articol, trebuie să citim printre rânduri, trebuie să vedem dincolo de discursuri şi de vorbe şi mai este o chestiune importantă, trebuie să ne uităm un pic şi  în istorie şi atunci vedem că evidenţele istorice cu ambiţiile actuale ale liderilor, au un punct de congruenţă. Atunci pentru mine, congruenţa respectivă m-a determinat să îmi asum această explicaţie conform căreia războiul este iminent şi din păcate a fost”, a precizat Nicolae Ciucă.

Ciucă a explicat că a împărtăşit atunci, din poziţia de premier, liderilor europeni consideraţiile sale.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.