Premierul Ilie Bolojan anunţă, vineri, că opt proiecte care au fost iniţial incluse în PNRR şi care nu mai pot fi menţinute vor fi finanţate cu fonduri europene din Programul Sănătate 2021–2027. Bolojan şi mai mulţi miniştri s-au întâlnit cu reprezentanţii unităţilor sanitare şi ai constructorilor.
”8 proiecte care au fost iniţial incluse în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi care nu au mai pot fi menţinute, vor fi finanţate cu fonduri europene din Programul Sănătate 2021–2027. Astăzi, am avut o întâlnire la Palatul Victoria, alături de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, cu reprezentanţii unităţilor sanitare şi ai constructorilor. Scopul întâlnirii a fost să îi informăm pe toţi cei implicaţi despre paşii care trebuie parcurşi în perioada următoare”, a transmis, vineri, Guvernul, într-un comunicat de presă.
Premierul Ilie Bolojan a precizat că s-a convenit ca proiectele care vizează construirea, modernizarea şi dotarea unor spitale şi care au în prezent un stadiu de raportare mai mic de 36% să fie transferate pe lista proiectelor finanţabile din fonduri nerambursabile europene, prin Programul Sănătate.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Proiectele vizate sunt:
- Sediu nou Spitalul de Urgenţă al MAI Prof. Dr. Dimitrie Gerota
- Laborator de radioterapie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti
- Relocarea şi modernizarea secţiei de oncologie şi înfiinţarea unui compartiment de cardiologie intervenţională la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia
- Construirea unor secţii noi la Spitalul nr. 2 Vaslui
- Institutul Regional de Oncologie Timişoara
- Spital nou cu secţie de oncologie şi neurologie la Spitalul de Urgenţă Giurgiu
- Construire şi dotare clădire destinată secţiilor de boli infecţioase şi pneumologie în Oradea
- Investiţii în Cazarma 705 Piteşti la Spitalul Militar de Urgenţă Dr. Ion Jianu
”Este o perioadă cu presiune bugetară mare, pentru că trebuie să finalizăm proiectele din PNRR până anul viitor, altfel riscăm să pierdem banii alocaţi. În acelaşi timp, trebuie să găsim soluţii de transfer sau de eşalonare pentru proiectele începute, aflate în diferite stadii, astfel încât lucrările să poată continua”, a mai transmis premierul.
Potrivit acestuia, identificarea altor surse de finanţare este singura soluţie pentru a menţine lucrările, având în vedere că sumele alocate României prin PNRR au fost reduse semnificativ pe componenta de împrumut, iar în acelaşi timp există supracontractare şi întârzieri în derularea unor proiecte.
”Investiţiile în sănătate trebuie să continue pentru a asigura siguranţa pacienţilor, modernizarea infrastructurii medicale şi accesul tuturor românilor la servicii medicale de calitate”, a mai transmis premierul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.