Liderul nord-coreean Kim Jong Un a anunţat că va prezenta o politică de promovare comună a armelor nucleare şi a puterii militare convenţionale în cadrul unei viitoare reuniuni cheie a partidului său unic, a informat sâmbătă agenţia de presă a statului, KCNA, relatează Reuters.
În timp ce a inspectat centrul de cercetare în domeniul armamentului, joi şi vineri, Kim a declarat că „al IX-lea Congres al Partidului Muncitorilor din Coreea va propune politica de promovare simultană a construirii forţelor nucleare şi a forţelor armate convenţionale în domeniul consolidării apărării naţionale”, a transmis KCNA.
Kim a asistat vineri şi la un exerciţiu de tragere al armatei nord-coreene şi a inspectat şantierul unui spital, a informat KCNA.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Frenezia activităţilor interne ale lui Kim urmează vizitei sale la Beijing de la începutul acestei luni, cel mai important eveniment multilateral internaţional al său, şi întâlnirilor cu lideri precum preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele rus Vladimir Putin, care i-au sporit vizibilitatea internaţională.
Între timp, un comentariu al KCNA de sâmbătă a criticat dur un exerciţiu militar planificat în comun pentru săptămâna viitoare de către SUA şi Coreea de Sud, calificând exerciţiul drept „exerciţiu de război nuclear” şi afirmând că acesta justifică consolidarea poziţiei nucleare a Coreei de Nord.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.