România este parte la cea mai solidă, cea mai puternică alianţă militară, a declarat vineri, la Antena 3, premierul Nicolae Ciucă, precuzând că ”nu am fost niciodată atât de bine asiguraţi din punct de vedere al apartenenţei la o astfel de alianţă militară”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul a fost întrebat ce măsuri pot fi luate aşa fel încât temerea justificată a cetăţenilor români să fie atenuată, dat fiind că România este ţara membră a NATO cu cea mai mare frontieră terestră cu Ucraina, în bazinul Mării Negre de două-trei ori pe săptămână sunt lansate rachete, totul este în proximitatea noastră, pur şi simplu la graniţa noastră. 

”România este ţară din imediata proximitate a zonei de conflict, suntem ţară vecină a Ucrainei, aşa cum aţi spus, cu cea mai lungă graniţă terestră, şi în decursul acestui an am putut să vedem cu toţii eforturile care s-au făcut atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, pentru a garanta securitatea statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene şi siguranţa cetăţenilor. Aţi văzut o serie întreagă de demersuri care au fost aprobate în cadrul summit-ului de la Madrid de anul trecut şi, totodată, dincolo de decizii, am putut să vedem măsurile puse în practică. Şi pe teritoriul ţării noastre există un battle- group, a cărui naţiune cadru este Franţa, la care participă Belgia, Olanda”, a menţionat şeful Executivului.

El a subliniat că sunt mai multe avioane care participă la poliţia aeriană, inclusiv în bazinul Mării Negre şi că am putut să beneficiem de creşterea prezenţei americane pe teritoriul României, la Mihail Kogălniceanu.

”România, şi acesta este mesajul important pentru cetăţeniiţării noastre, România este parte la cea mai solidă, cea mai puternică alianţă militară. Nu am fost niciodată atât de bine asiguraţi din punct de vedere al apartenenţei la o astfel de alianţă militară”, a conchis Nicolae Ciucă,

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.