Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri seară, că oamenii s-au săturat să audă despre stabilitate, dar aceasta este importantă. Liderul PNL a explicat că nu a fost o perioadă uşoară, cea în care a condus Guvernul, dar că liderii politici au avut maturitatea necesară să găsească soluţii pentru stabilitate.
”Nu pot să spun că a fost o perioadă uşoară, dar nici nu pot să spun că am fost marcat într-un anume fel. Mi-a plăcut foarte mult că au existat soluţii pentru toate aceste probleme. Deşi la vremea respectivă, când a căzut Guvernul Cîţu, s-a creat o stabilitate politică, a existat o maturitate necesară la nivelul liderilor politici să se aşeze la masă şi să discute o soluţie de stabilitate politică. Acum, când vorbim de chestiunea aceasta, deja termenul a fost prea mult utilizat şi lumea zice «mai lăsaţi-ne cu stabilitatea»”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri seară, la TVR Info.
El a atras atenţia că stabilitatea este apreciată atunci când apare haosul.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
”Apreciem stabilitatea când intrăm în haos şi vedem ce se întâmplă în Bulgaria care se pregăteşte de al şaptelea rând de alegeri anticipate. Sunt chestiuni care ţin de o coerenţă a actului de guvernare”, a adăugat Ciucă.
El a mai transmis că oamenii îşi doresc stabilitate şi linişte, nu-i interesează atacurile politice.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.