Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, în şedinţa de Guvern, că Executivul a reuşit ca, la finele lunii iulie, să asigure rambursarea de TVA, deşi s-a plecat de la o valoare neasigurată în buget de peste două miliarde de lei, astfel că în acest moment, rambursările de TVA pe luna iulie sunt achitate şi avem garanţia şi fondurile necesare pentru ca, în luna august, să fie plătite conform solicitărilor la nivelul ministerului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cred că este important să subliniem şi faptul că, pe baza deciziilor luate până în acest moment şi analizelor la nivelul Ministerului de Finanţe, am reuşit ca, la finele lunii iulie, să asigurăm rambursarea de TVA. Deşi am plecat de la o valoare neasigurată în buget de peste două miliarde de lei, în acest moment, rambursările de TVA pe luna iulie sunt achitate şi avem garanţia şi fondurile necesare pentru ca, în luna august, să fie plătite conform solicitărilor la nivelul ministerului.”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a arătat că a subliniat acest lucru pentru că ”sunt ani mulţi de când nu s-a mai ajuns la un asemenea nivel de echilibrare în ceea ce priveşte rambursarea de TVA, dovadă că, în continuare, guvernul acordă atenţia cuvenită susţinerii mediului de afaceri”. 

”Dincolo de măsurile pe care le-am luat prin pachetul „Sprijin pentru România”, dincolo de măsurile pe care le-am luat pentru asigurarea ajutoarelor de stat, continuăm ca şi ceea ce revine în sarcina guvernului să poată să fie îndeplinit la timp, pe baza discuţiilor şi întâlnirilor avute cu mediul de afaceri şi cu mediul asociativ”, a spus şeful Executivului,

Premierul a ţinut să sublinieze că ”a ţinut cont şi de execuţia bugetară de la nivelul fiecărui ordonator de credite, din perspectiva cheltuirii acestor fonduri, ţinând cont că, în momentul de faţă, unul dintre pilonii importanţi ai Programului de guvernare este realizarea Planului de Investiţii, pe care l-a anunţat ca fiind unul cu cea mai mare finanţare din ultimii 30 de ani”.

”La sfârşitul lunii iulie, eram sub 30% din îndeplinirea acestui program de investiţii, execuţia era de peste 25 de miliarde de lei din cele 88 de miliarde lei alocate. Ştim foarte bine că, de regulă, în cea de-a doua jumătate a anului se intensifică toată activitatea de investiţii la nivelul ministerelor de linie, dar şi la nivelul autorităţilor locale, pe toate proiectele de infrastructură şi au fost alocate fondurile necesare. La Ministerul Dezvoltării au fost alocate fondurile pentru continuarea programelor prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală şi am convingerea că fiecare dintre ordonatorii de credit vor urmări, aşa cum am stabilit, ca programul de investiţii să poată să fie îndeplinit în conformitate cu sumele alocate”, a mai afirmat el. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.