Florin Cîţu a declarat că PNL nu va creşte taxe în perioada următoare, lucru pe care partidul îl susţine cu fermitate. El a mai spus că niciun sistem de impozitare care va duce la creşterea taxelor nu va fi accepat de liberali, întrebat despre ideea PSD de impozitare progresivă.
„De principiu, PNL a comunicat şi aseară care sunt elementele importante pentru noi şi aici nu vom creşte taxe în perioada următoare, ceea ce noi susţinem ferm. Nu a fost pusă pe masă rediscutarea. Niciun sistem de impozitare care va duce la creşterea taxelor nu va fi acceptat”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat marţi la Parlament dacă PNL susţine ideea social-democraţilor a impozitării progresive.
Liderul PNL a adăugat că PNRR nu poate fi modificat în perioada următoare.
26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României
„Problema e că la PNRR nu se poate face nicio modifcare foarte mult timp. PNRR a fost aprobat într-o formă, nu se poate discuta în acest moment”, a explicat Cîţu.
Acesta a mai spus că este de acord cu orice majorare de pensii sau alocaţii, dacă bugetul şi economia o vor permite.
„Sunt de acord cu orice majorare, în funcţie de cât ne putem permite. Dacă nu, vom vedea ce poate să îşi permită economia”, a conchis Cîţu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.