Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a precizat că vineri începe vizita sa în Statele Unite şi va purta discuţii cu diferiţi oficiali din Departamentul de stat despre domenii precum energie, finanţe internaţionale şi dezvoltare. „Unul dintre principalele noastre obiective este aderarea României la programul Visa Waiver, subiect pe care l-am discutat cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, şi pentru care vom accelera eforturile în perioada următoare, inclusiv la nivelul Congresului american”, a adăugat liderul liberalilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Dăm startul vizitei în SUA. Astăzi, împreună cu ambasadorul României în SUA şi cu membrii delegaţiei, vom avem întrevederi cu oficiali din cadrul Departamentului de Stat pentru discuţii legate de domeniile: energie, finanţele internaţionale şi dezvoltare. Tot astăzi vom o avea o întâlnire strategică pentru a discuta evoluţiile de securitate în regiunea Mării Neagre”, a scris Florin Cîţu, vineri, pe Facebook.
 
El a mai spus că unul dintre principalele noastre obiective este aderarea României la programul Visa Waiver şi că a discutat acest subiect cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, şi „pentru care vom accelera eforturile în perioada următoare, inclusiv la nivelul Congresului american”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.