Liderul Mişcării România Împreună (RO+) Dacian Cioloş acuză Guvernul că nu a luat suficiente măsuri pentru a preveni răspândirea virusului pestei porcine, spunând că acest dezastru, cauzat şi de şi incompetenţa şi indiferenţa membrilor Executivului, putea fi evitat. Cioloş afirmă că direct responsabili pentru această criză care a dus la uciderea a sute de mii de porci sunt premierul Viorica Dăncilă, ministrul Agriculturii Petre Daea şi directorul ANSVSA Geronimo Brănescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Această criză este amplificată tocmai de incompetenţa celor care ar trebui să acţioneze şi să ţină lucrurile sub control. Am fost confruntat cu astfel de situaţii şi când am fost ministru al Agriculturii, şi la nivel european şi de fiecare dată s-a dovedit că atunci când acţionezi la timp, structurat, lucrurile pot fi ţinute sub control. Deci nu există scuze că această infecţie este atât de gravă încât nu avem elemente şi nu ştim cum să acţionăm. (...) Dezastrul care deja e aici şi se anunţă a creşte putea fi evitat, dezastrul nu e datorat doar virusului pestei ci şi incompetenţei şi indiferenţei. N-au luat în considerare documente care existau. (...) Cineva trebuie să plătească pentru asta prin asumarea responsabilităţii şi asta cât mai repede”, a declarat duminică Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă.

Fostul premier a spus că rezultatele sunt dezastruoase pentru că se închid ferme, oamenii rămân fără locuri de muncă, exportul de carne de porc este sistat, iar toate astea duc la pierderea încrederii oamenilor în competenţa instituţiilor statului de a acţiona. De asemenea, Cioloş atrage atenţia că inclusiv partenerii României, celelalte state, îşi pot pierde încrederea în ţara noastră.

"Virusul acesta nu cunoaşte frontiere. (...) Când partenerii tăi comericiali nu mai au încredere în tine, te afectează economic. Riscăm nu doar să nu mai putem exporta carne de porc şi să distrugem sectorul zootehnic, dar vom creşte importurile. Procesatorii nu vor mai putea valorifica produsele locale, iar importul înseamnă creşterea preţului la raft. Creşterea preţurilor la produse alimentare înseamnă inflaţie. Poveştile despre creşteri şi salarii vor deveni legende”, a explicat fostul comisar european pentru agricultură.

El a spus că nu este prima dată când România s-a confruntat cu o astfel de criză, pesta porcină fiind eradicată în urmă cu zece ani, iar în 2016, Guvernul său a evitat răspândirea virusului tocmai pentru că a luat măsuri rapide. Cioloş a amintit două hotărâri de Guvern, una referitoare la reorganizarea ANSVSA astfel încât să poată acţiona mai rapid, şi o alta „care ar fi trebuit să fie o biblie pentru cei care acţionează acum”, care prevedea un plan de contingenţă pentru răspândirea virusului. Dacian Cioloş reproşează actualului Guvern că nu a respectat aceste acte normative şi nici nu a luat măsuri în 2017, când Comisia Europeană a oferit un raport cu recomandări după apariţia primului focar de pestă porcină.

„"pariţia virusului în Deltă a luat Guvernul pe nepregătite. Am ajuns la zece judeţe care sunt afectate, peste 120.000 de porci au fost ucişi deja, iar din datele pe are le am vor mai fi ucişi alţi 150.000 în perioada următoare”, a explicat fostul premier.

Doar 3 la sută din cei care au făcut cereri de despăgubiri şi-au primit banii, precizează el, făcând apel la Guvern să spună public că există bani pentru aceste despăgubiri, mai ales în condiţiile în care Executivul ar putea recupera aceşti bani de la Uniunea Europeană.

Întrebat ce măsuri ar fi trebuit să ia Guvernul pentru a împiedica răspândirea virusului pestei porcine, Dacian Cioloş a spus că ar fi trebuit să existe de la început o celulă de criză din care să facă parte atât reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, dar şi ai Ministerului de Interne şi ai Ministerului Mediului, ar fi trebuit să existe o coordonare unică şi un plan de finanţare clar.

"Când apare un astfel de focar, porcii ar fi trebuit incineraţi imediat, nu îngropaţi, nu aruncaţi pe Dunăre, nu transportaţi cu remorca descoperiţi dintr-un loc în altul, nu ţinuţi acolo ca să apară canibalism între porci. Porcii trebuie sacrificaţi imediat. În zona respectivă trebuie controlat strict ce intră şi ce iese, pentru că se transmite virusul şşi prin mijloacele de transport. iar pentur asta nu trebuie să intervină doar ANSVSA, ci şi poliţia şi jandarmeria pentru a controla circulaţia în zonele respective, autorităţile locale. Trebuie să înceapă comunicarea imediat, pentru ca oamenii să ştie ce au de făcut şi să aibă încredere, pierderile trebuie rambursate imediat, pentru ca oamenii să aibă încredere că poţi ţine lucrurile sub control”, a explicat Cioloş.

De asemenea, întrebat despre declaraţiile membrilor Executivului referitoare la faptul că măsurile luate pentru combaterea pestei porcine au fost bune, iar intervenţia a fost făcută la timp, Cioloş i-a ironizat, spunând că ar trebui să plece.

:Păi atunci am încheiat orice discuţie, dacă dânşii sunt mulţumiţi în condiţiile în care virusul continuă să se răspândească, când un sector întreg se duce de râpă şi sunt pierderi directe şi indirecte, poate ar trebui să se ducă în altă parte şi să trăiască cu mulţumirea dânşilor. Ce să mai aştepti altceva de la un Guvern care spune că e mulţumit”, a spus fostul premier.

Alte două focare de pestă porcină au fost confirmate duminică în judeţul Buzău, în două gospodării din localităţile Pănătău şi Lunca. Buzăul este cel de al unsprezecelea judeţ în care a fost depistată pesta porcină africană, cea mai recentă raportare a ANSVSA arătând că sunt peste 780 de focare, iar aproximativ 120.000 de porci au fost deja sacrificaţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Guvernului măsuri de urgenţă în cazul pestei porcine şi despăgubirea producătorilor, afirmând că "prinsă în lupta cu Justiţia, pentru a obţine subordonarea acesteia, guvernarea PSD a uitat să se lupte cu pesta porcină africană".

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat vina pe întârzierea aprobării rectificării bugetare, astfel că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară (ANSVSA) nu a avut bani pentru despăgubirile fermierilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.