Premierul Dacian Cioloş a afirmat, joi seara, la Realitatea TV, că şi-a pus problema să preia conducerea Partidului Naţional Liberal după alegerile din 11 decembrie, dar nu a luat o hotărâre în acest sens, precizând că, în momentul de faţă pentru el e importantă constituirea unei majorităţi PNL şi USR pentru a guverna.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu cred că acesta e lucrul cel mai important. Mi-am pus problema asta dar nu am luat o hotărâre. Pentru mine important este acum să putem constitui o majoritate împreună cu PNL şi USR pentru a putea guverna şi pentru ca lucrurile despre care am tot vorbit anul acesta şi pe care am spus că n-am putut să le facem pentru că n-am avut o majoritate politică (...) Sunt gata să îmi asum lucrurile respective pentru anii următori dar am nevoie de o majoritate politică pentru asta. Şi de asta, cu toate ezitările pe care le-am avut la început, ezitări pentru că nici eu n-am simţit că locul meu e în politică şi de asta am intrat la guvernare la propunerea domnului preşedinte cu anumite ezitări, dar am zis «hai că îmi asum un guvern independent», însă am înţeles că anumite reforme consistente nu pot fi făcute fără o majoritate politică”, a declarat premierul Dacian Cioloş, întrebat dacă va prelua şefia Partidului Naţional Liberal după alegerile din 11 decembrie.

El a arătat că are nevoie de o majoritate politică, dar care să fie una onestă şi care să funcţioneze pe aceleaşi prinicpii pe care funcţionează el, precizând că deşi ”lucrurile nu sunt perfecte probabil nici în PNL, sunt totuşi nişte schimbări care au început”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Şi haideţi să dăm credit! Nici eu nu sunt mulţumit sau nu cred că s-au făcut suficiente lucruri pentru ca chiar şi PNL să se reformeze. S-au făcut câţiva paşi. Dar pornesc cu creditul de încredere că dacă mergem împreună or să se facă mai mulţi paşi. Şi prefer să pot să spun am încercat decât să nu fi încercat”, a mai spus Cioloş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.