Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, la Buzău, că îşi menţine părerea despre taxa de solidaritate că ar fi oportună. Nu ştiu dacă vom decide în coaliţie să o introducem, a mai spus el, precizând că în Germania există o astfel de taxă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Îmi menţin părerea, cel puţin la taxa de solidaritate, că ar fi oportună. Nu ştiu dacă vom decide în coaliţie să o introducem. Nu am inventat-o eu, Marcel Ciolacu, sau echipele PSD, dimpotrivă. Noi am încercat să vedem cum o putem uniformiza legislativ. Ea există în Germania, am crezut că domnul preşedinte e mai apropiat de sistemul german şi ar accepta mai uşor, dar există şi alte soluţii”, a spus Marcel Ciolacu. 

El a adăugat: ”Nu este luată o decizie, ne-am uitat la alte economii, nu are rost să intrăm în detaliu pe ceva ce nu s-a decis în acest moment”. 

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că nu consideră că ar fi optimă, de dorit sau că ar aduce rezultate taxa de solidaritate pentru companii.

„Această chestiune cu taxa de solidaritate s-a mai discutat şi mi-am exprimat opinia. Personal nu consider că ar fi optimă sau de dorit sau că ar aduce rezultate”, a declarat şeful statului, întrebat marţi după vizita la Şcoala Gimnazială nr. 11 din Buzău, cum i s-ar părea introducerea taxei de solidaritate pentru companii, prin modificarea Codului fiscal. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.