Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că România a depăşit China la numărul infectărilor cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate şi 60 de decese. "Toţi trădătorii, toţi fripturiştii, toţi combinagii care au ţinut acest Guvern în viaţă pentru a prinde un nou mandat pe lista de traseişti a PNL sunt răspunzători alături de PNL pentru acest dezastru!", scrie el pe Facebook.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Un nou record negativ - 60 de morţi de COVID-19! Secţiile ATI gem de bolnavi, România a depăşit China la numărul infectărilor. China!!! Toţi trădătorii, toţi fripturiştii, toţi combinagii care au ţinut acest Guvern în viaţă pentru a prinde un nou mandat pe lista de traseişti a #PNL sunt răspunzători alături de PNL pentru acest dezastru! La fel şi toate partidele care au girat corupţia, traseismul şi prostia Guvernului PNL!", afirmă Marcel Ciolacu, marţi, într-o postare pe Facebook.

El susţine că "dezastrul este acum total".

"Cu economia pusă pe butuci, fără alocaţii dublate, cu pensii mărite în bătaie de joc, sub rata inflaţiei, şi cu o harababură totală în ceea ce priveşte începerea şcolilor! Chiar dacă nu avem majoritate în Parlament, vom continua să luptăm şi să venim cu soluţii!", spune Ciolacu.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.