Vicepreşedintele PSD Mihai Chirica a declarat duminică, la Digi 24, că viitorul ministru al Justiţiei ar trebui să fie recunoscut de breaslă ca un om integru, desemnarea Anei Birchall fiind o soluţie „care nu a venit decât să cârpească pe termen scurt”, motiv pentru care este nevoie ca, în perioada imediat următoare, să se facă o nouă nominalizare pentru acest portofoliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Chestionat cum ar trebui să arate viitorul ministru al Justiţiei, primarul Iaşiului a spus că este nevoie de un om integru, recunoscut de breaslă.

„Ar trebui să fie un om de partid sau ar trebui găsit un om independent pentru acest domeniu. Eu cred că ar trebui să fie un om recunoscut de breaslă ca un om integru. Integritatea lui poate fi recunoscută şi ca om de patid şi ca un tehnocrat. Eu m-aş feri totuşi de numirea unui tehnocrat”, a afirmat vicepreşedintele PSD.

Întrebat dacă Ana Birchall poate să rămână la conducerea Ministerului Justiţiei, Mihai Chirica a spus că aceasta este o soluţie „care nu a venit decât să cârpească pe termen scurt”.

„Eu nu cred că va rămâne doamna Birchall. Poate fi şi o pălărie mare, poate fi şi potrivită. Repet, trebuie să fie recunoscută de magistraţi în primul rând, trebuie ca ei să se pronunţe cât de reprezentativ este omul din fruntea ministerului. Este o soluţie care nu a venit decât să cârpească pe termen scurt. A venit să înlocuiască pentru că acele documente care le mai emite Guvernul au nevoie şi de semnătura ministrului Justiţiei. Cu siguranţă va încerca să apară o nominalizare în perioada următoare”, a conchis Mihai Chirica. 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele pentru eliberarea din funcţia de ministru al Justiţiei a lui Florin Iordache şi pentru numirea Anei Birchall ca ministru interimar la Justiţie.

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a declarat vineri, la intrarea în sediul MJ, că luni vrea să aibă o primă întâlnire cu Consiliul Superior al Magistraturii, DNA, DIICOT şi cu toţi cei care au un cuvânt de spus în domeniul justiţiei, pentru a găsi cele mai bine soluţii pentru întărirea luptei împotriva corupţie, dar şi pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Birchall a spus că nu are o agendă ascunsă la Ministerul Justiţiei şi este deschisă la orice soluţie în domeniul justiţiei, precizând că soluţia finală trebuie să vină din Parlament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.