Deputatul PNL Cezar Preda a declarat miercuri că nu poate spune dacă decizia SRI de a închide Colegiul Naţional de Informaţii este o decizie bună sau rea, afirmând că şi el a participat la cursurile Colegiului, dar spune că ministrul Finanţelor, Eugen Teodorvici, este „singurul om care a primit o diplomă nemeritată de la Colegiul Naţional de Informaţii”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu poţi fi serios în momentul în care după ceva timp spui că ai primit o diplomă la care nu ai participat. Asta face parte din discuţii de club, de seara când te duci, bei ceva la club şi pe urmă spui dimineaţa că nu ştii ce s-a întâmplat. Faptul că actuala conducere a SRI a considerat că trebuie să suspende lucrările Colegiului este o decizie pe care eu nu am de ce să o duc într-o zonă a lucrurilor bune sau rele. Este decizia lor. Cert este că acest Colegiul, în ceea ce priveşte mediul politic românesc, a făcut apropierea de înţelegere între ceea ce înseamnă SRI şi mediul politic, care până la urmă decide modul în care aceste servicii de informaţii îşi desfăşoară activitatea”, a spus Cezar Preda.

Deputatul spune că formarea pe care a oferit-o Colegiul Naţional de Informaţii este utilă, deoarece „îţi dă noţiunele necesare pentru a înţelege ce înseamnă SRI”.

„Întotdeauna este utilă o asemenea formare (cea oferită de Colegiul Naţional de Informaţoo-n.r.) pentru că ea nu îţi dă nici valenţe de lucrător de informaţii, nici valenţe de doctor în informaţii. Îţi dă noţiunele necesare pentru a înţelege ce înseamnă SRI”, a explicat acesta.

Preda a spus că şi el a participat la cursurile Colegiului, dar afirmă că Eugen Teodorvici este „singurul om care a primit o diplomă nemeritată de la Colegiul Naţional de Informaţii”.

„Bineînţeles că am fost la cursuri, am dat examen de admitere, am fost la cursuri. Nu am fost la toate că nu am putut, dar la finalizare am fost. (...) Cred că singurul om care a primit o diplomă nemeritată este Eugen Teodorovici. Nu am mai auzit pe altcineva să spună asta, sper să nu fie singura diplomă pe care domnul Teodorvici a primit-o nemeritat”, a conchis el.

Colegiul Naţional de Informaţii, instituţie de învăţământ care face parte din Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" (ANIMV), aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii (SRI), urmează să fie desfiinţat. Decizia de suspendare a activităţii, care va fi urmată de închiderea Colegiului, a fost generată de ancheta internă pe care conducerea ANIMV a declanşat-o după ce, în octombrie 2017, actualul ministru al Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, declara că are o diplomă de absolvire a Colegiului fără să fi trecut "nici măcar o dată" pe acolo. De asemenea, lui Eugen Teodorovici îi va fi retrasă diploma de absolvire a Colegiului, scrie PressOne.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.