Cea de a patra şedinţă a Birourilor Permanente ale Camerelor pe tema moţiunii de cenzură a fost suspendată marţi din lipsă de cvorum. Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat că va comunica Guvernului moţiunea de cenzură, invocând o decizie a CCR. El afirmă că au fost depuse în original toate semnăturile de susţinere a acesteia. Moţiunea de cenzură a fost comunicată Executivului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Orban a declarat că nederularea procedurii moţiunii de cenzură, conform unor pasaje dintr-o decizie a Curţii Constituţionale, înseamnă încălcarea principiului constituţional al statului de drept.

”Eu sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, eu am obligaţia să respect Constituţia şi legile ţării şi de asemenea deciziile CC (...) Ca atare, derularea calendarului moţiunii de cenzură este obligatorie,pentru că nerespectarea procedurii înseamnă încălcarea Constituţiei şi a principiuluii constituiţional al statului de drept. Astăzi, voi comunica Guvernului moţiunea de cenzură. De asemenea, am primit la cabinetul parlamentar toate semnăturile în original ale iniţiatorilor moţiunii de cenzură ale căror semnături fuseseră transmise online, care reprezintă o confirmare a autenticităţii acestor semnături. De asemenea, nu există nicio cerere de retragere a niciunei semnături", a declarat Orban.

El a arătat că se va consulta telefonic cu toţi membrii Birourilor Permanente şi le va prezenta şi celor care nu au fost prezenţi, pentru că nu ar vrea ca vreunul dintre colegii săi din Birourile Permanente reunite ”să nu înţeleagă gravitatea a ceea ce se întâmplă astăzi".
”Voi mai încerca, după comunicarea Guvernului, convocarea uni Birou Permanent  Reunit pentru a stabili calendarul moţiunii ", aanunţat Ludovic Orban.

ŞTIREA INIŢIALĂ - La şedinţă au fost prezenţi doar nouă parlamentari.

Au lipsit reprezentanţii PSD, iar de la PNL a fost prezent doar preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban.

Aceasta este a patra oară când şedinţa în care Parlamentul ar fi trebuit să ia act de moţiunea USR PLUS-AUR şi să decidă calendarul dezbaterii acesteia se suspendă din lipsă de cvorum. Precedentele au fost convocate vineri la ora 23, sâmbătă la ora 11 şi luni la ora 12.

Conform Regulamentului activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.