Curtea Constituţională (CCR) a declarat neconstituţionale prevederi din Legea privind Statutul funcţionarilor publici, urmare a unei sesizări a preşedintelui Klaus Iohannis. Este vorba despre abrogarea măsurii administrative a suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată, în cadrul unui proces penal, a persoanelor care au calitatea de funcţionari publici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Plenul Curţii Constituţionale a fost sesizat, în cadrul controlului anterior promulgării, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele României şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.14, 18 şi 22 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt neconstituţionale, se arată într-un comunicat al CCR.

Totodată, cu majoritate de voturi, Curtea a respins obiecţia de neconstituţionalitate formulată de acelaşi autor şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.27 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

În motivarea soluţiei pronunţate, Curtea a reţinut că dispoziţiile cuprinse în art. I pct. 18 şi 22 din legea supusă controlului încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât prin abrogarea măsurii administrative a suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată, în cadrul unui proces penal, în ceea ce priveşte persoanele care au calitatea de funcţionari publici se creează un privilegiu, contrar prevederilor consacrate de art.16 din Constituţie.

”Mai mult, posibilitatea lăsată acestor persoane de a continua să exercite prerogativele de funcţionari publici, cu toate drepturile şi responsabilităţile pe care exerciţiul autorităţii de stat le implică, în condiţiile în care s-ar afecta activitatea şi imaginea publică a autorităţii, contravine principiului statului drept şi principiului supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii respectării legilor, consacrate de art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, şi vulnerabilizează încrederea cetăţenilor în autorităţile statului”, se arată în comunicatul CCR.

De asemenea, dispoziţiile art.I pct.14 introduc posibilitatea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici de a delega autorităţilor sau instituţiilor publice, în condiţiile legii, prin ordin al preşedintelui, competenţa de a organiza concursuri de recrutare şi promovare pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie, a funcţiilor publice de conducere de şef serviciu şi şef birou, precum şi a funcţiilor publice specifice asimilate acestora. ”Or, în condiţiile în care ANFP nu are competenţa proprie în organizarea unor astfel de concursuri, ea nu poate delega o competenţă pe care nu o deţine. Mai mult, întrucât autoritatea sau instituţia publică are competenţa organizării acestor concursuri în temeiul legii, această competenţă nu îi poate fi delegată printr-un act administrativ al preşedintelui ANFP. Prin urmare, prezenţa în acelaşi act normativ (acelaşi articol) a două soluţii legislative contradictorii determină caracterul ambiguu al textului, împrejurare de natură a contraveni principiului legalităţii consacrat de art.1 alin.(5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei”, a constatat Curtea Constituţională.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.