Curtea Supremă a Statelor Unite a acceptat, vineri, să examineze constituţionalitatea unui decret al lui Donald Trump care revine asupra dreptului la cetăţenie pentru copiii imigranţilor aflaţi în situaţie ilegală, unul dintre cele mai contestate din noul mandat al preşedintelui american, informează AFP.
Într-un scurt aviz, Curtea, cu majoritate conservatoare, anunţă că va examina recursul introdus de administraţia Trump împotriva deciziilor instanţelor inferioare, care au concluzionat toate că decretul este neconstituţional. Acesta interzice guvernului federal să elibereze paşapoarte, certificate de cetăţenie sau alte documente copiilor născuţi în Statele Unite ale Americii, a căror mamă se află ilegal sau temporar în ţară şi al căror tată nu este cetăţean american sau rezident permanent - titular al celebrei „cărţi verzi”.
Principiul dreptului de naţionalitate, consacrat prin al 14-lea amendament al Constituţiei şi care prevede că orice copil născut în Statele Unite este automat cetăţean american, se aplică de peste 150 de ani. Acesta a fost adoptat în 1868, după Războiul Civil şi abolirea sclaviei, pentru a garanta drepturile sclavilor eliberaţi şi ale descendenţilor acestora.
Curtea Supremă, sesizată de administraţia Trump împotriva suspendării decretului său pronunţată de numeroase tribunale sau curţi de apel, a limitat la 27 iunie puterea judecătorilor de a bloca la nivel naţional deciziile executivului pe care le consideră ilegale. Însă nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii decretului prezidenţial, care stă la baza litigiului.
În sprijinul recursului său, administraţia Trump, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei clandestine o prioritate absolută, susţine în argumentaţia sa că „extinderea eronată a dobândirii cetăţeniei prin dreptul teritoriului a prejudiciat Statele Unite”.
Ea subliniază în special că perspectiva ca migranţii să-şi vadă copiii dobândind cetăţenia americană dacă se nasc pe teritoriul american „creează un puternic stimulent pentru imigraţia ilegală”.
„Decizia preşedintelui încalcă peste o sută de ani de jurisprudenţă a Curţii Supreme. Este un atac flagrant împotriva comunităţilor de imigranţi şi a tuturor drepturilor noastre constituţionale”, protestează într-un comunicat Cecillia Wang, directoarea juridică a influentei organizaţii de apărare a drepturilor civile ACLU. „Suntem pregătiţi să ducem această luptă în faţa Curţii Supreme şi să anulăm această decizie dăunătoare odată pentru totdeauna”, afirmă ea, amintind seria de succese înregistrate în faţa tuturor celorlalte instanţe.
Data dezbaterilor în faţa Curţii nu a fost stabilită imediat, dar aceasta ar trebui să se pronunţe până la sfârşitul sesiunii sale anuale, care se încheie la sfârşitul lunii iunie.
Donald Trump a semnat acest decret imediat după întoarcerea sa la Casa Albă, pe 20 ianuarie, afirmând că doreşte astfel să combată imigraţia ilegală. Sunt vizaţi şi copiii ai căror părinţi locuiesc temporar în Statele Unite cu viză de student, de muncă sau de turism.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







