Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, joi, că a primit în unanimitate votul colegilor din organizaţia din Bucureşti a partidului pentru a candida la Primăria Capitalei, anunţând totodată că Ciprian Ciucu va deveni membru PNL şi vor candida în tandem.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am primit în unanimitate votul colegilor din organizaţia PNL Bucureşti”, a anunţat Predoiu după şedinţa Biroului Politic al PNL Bucureşti.

El a precizat că în aceste zile se va stabili şi echipa de campanie. ”Este pentru mine un moment deosebit în cariera mea, în care sunt gata să lupt cu toată energia şi competenţa mea pentru câştigarea alegerilor la Primăria Capitalei şi sectoare”, a spus Predoiu. 

Întrebat dacă Teodor Atanasiu rămâne şef de campanie electorală, Cătălin Predoiu a precizat că atât Teodor Atanasiu, cât şi Cristian Buşoi vor rămâne alături de el şi vor organiza împreună campania electorală.

Cătălin Predoiu a mai spus că a avut în cursul zilei o discuţie cu Ciprian Ciucu. ”Vom avansa pe direcţia anunţată, un tandem cu domnul Ciucu în calitate de viceprimar”, a declarat preşedintele organizaţiei PNL el adăugând că Ciucu urmează să se înscrie în PNL.

El a menţionat că a avut o discuţie ”foarte bună” cu Ciprian Ciucu, cu care a discutat chestiuni de guvernare locală şi despre preocupările acestuia pentru anticorupţie, integritate, infrarructură modernă şi reforma administraţiei. ”Sunt obiective pe care le avem şi noi în program şi de aceea discuţiile au fost extrem de fructuoase. Vom avansa pe direcţia anunţată, anume de a face un tandem, primar-viceprimar, în calitatea domniei sale de membru al PNL”, a spus liderul organizaţiei PNL Bucureşti

Predoiu a arătat că atât el cât şi Ciucu privesc spre viitor, şi doresc să construiască o istorie mai bună decât au vrut alţii să o facă. Întrebat de ce nu se validează astăzi listele pentru CGMB, unde Ciprian Ciucu ar urma să fie cap de listă, Cătălin Predoiu a replicat: ”Ştiţi că una din doctrinele noastre este ”pas cu pas”. Am avut succes cu ea şi o ţinem tot aşa”.

Predoiu s-a adresat simpatizanţilor din Bucureşti ai partidelor de dreapta cerându-le să nu disipeze voturile dreptei şi să susţină candidaţii liberali. ”Reiau apelul către votanţii de centru-dreapta să unifice acest vot şi să dea un vot util PNL şi, în timp, istoria o să unească aceste forţe care pot rămâne în formule politice independente, autonome. Important este să impunem un vot util şi să oprim PSD din tentativa de a pune din nou mâna pe administraţia Capitalei, iar PNL este singurul partid care poate opri PSD-ul. Acesta este mesajul meu pentru votanţii de dreapta””, a mai spus Predoiu.

Cătălin Predoiu este al patrulea liberal nominalizat de către partid, după Cristian Buşoi, Ludovic Orban şi Marian Munteanu. Ultimul şi-a anunţat miecuri retragerea ca urmare a acuzaţiilor venite din partea societăţii civile în legătură cu simpatii legionare pe care le-ar fi avut Munteanu.

Liderul PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a anunţat, imediat după retragerea lui Munteanu, că este noul candidat al PNL la Primăria Capitalei.

"Am decis să îmi asum candidatura pentru Primăria Capitalei (...) Mă angajez în faţa bucureştenilor că voi concura cu toată energia", a anunţat Cătălin Predoiu. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.