Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul susţinut de PSD şi PNL la alegerile locale din 9 iunie pentru Primăria Capitalei, afirmă că Bucureştiul este ca un pacient în stare gravă, cu patologii complexe, pe care doar o echipă de specialişti le poate rezolva, aşa cum se întâmplă şi într-un spital. Cîrstoiu a precizat că el nu operează singur, având tot timpul o echipă. ”Toată viaţa mea am construit echipe”, a declarat medicul, precizând că Nicuşor Dan, deşi extrem de inteligent, nu a reuşit să adune o echipă de specialişti cu opinii pertinente în jurul său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Medicul Cătălin Cîrstoiu a afirmat, miercuri seară, la Antena 3, că Bucureştiul trebuie abordat ca un pacient în stare gravă: ”Patologiile lui sunt complexe. Da, e un oraş vechi”.

Medicul a precizat că doar o echipă de specialişti poate rezolva toate problemele oraşului: ”Gândiţi-vă că eu în spital nu operez singur (...) eu operez o echipă. În toată viaţa mea, am construit echipe, am coordonat echipe. (...) Primarul general, domnul Nicuşor Dan, este un matematician. Este un om extrem de inteligent şi cinstit. Îi apreciez extrem de mult inteligenţa, dar, din păcate, cred eu că n-a reuşit să contureze nişte echipe corecte, formate de profesionişti, care să exprime o opinie coerentă”.

Medicul mai spune că ”Primăria Capitalei e ca un spital, are mai multe departamente”, iar aceste departamente trebuie corelate şi stimulate pentru a lucra bine împreună.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.