Candidatul PSD-PNL pentru Primăria Sectorului 2 Rareş Hopincă a anunţat că va solicita în administrare Parcul Circului pentru a îl reabilita în termen de doi ani.
„La circ sunt două probleme, una a clădirii Circului de Stat, care are mare nevoie de o reabilitare, are nevoie de reparaţii capitale şi de modernizare şi aici este un dialog pe care îl vom purta cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Circul de Stat şi a doua problemă este problema Parcului Circului, care arată într-un mod absolut deplorabil şi acesta este rezultatul lipsei de dialog între primarul USR de la Sectorul 2, primarul USR susţinut de USR de la Capitală şi directorul USR de la ALPAB (Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti - n.r.). Nu au reuşit timp de patru ani de zile să construiască împreună un proiect coerent, iar rezultatul îl vedem cu toţii. Vom cere în administrare Parcul Circului şi îl vom reabilita în maximum doi ani de zile şi chiar dacă va rămâne la ALPAB, vom sprijini un proiect de reabilitare, astfel încât acest termen asumat de doi ani de zile să fie unul absolut realist”, a explicat Rareş Hopincă, într-o conferinţă de presă susţinută, marţi, pe strada Chiristigiilor nr. 1.
Acesta a mai spus că doreşte să realizeze şi extinderea spaţiului verde din zona Valea Şaulei.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
„Cel mai mare parc pe care îl avem în plan este Parcul Petricani, în zona de nord a sectorului, la intersecţia dintre Şoseaua Petricani şi Fabrica de Glucoză, în zona Valea Şaulei, unde există deja o zonă naturală pe care o vom proteja şi vom extinde întreaga suprafaţă verde până la 70 de hectare. În acea zonă vom acomoda şi o sală polivalentă de minimum 8.000 de locuri pentru competiţii sportive şi evenimente şi totodată avem în plan să prelungim metroul din staţia Dimitrie Pompeiu până în acea zonă”, a mai precizat Hopincă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.