Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege iniţiat de către deputaţii USR Cristina Prună şi Adrian Weiner care prevede reducere a TVA de la 19% la 5% pentru panouri fotovoltaice, pompe de căldură şi panouri solare pentru a veni în sprijinul investiţiilor în energie regenerabilă şi eficienţă energetică. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare completarea art.291 alin.(3) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reducerii cotei de TVA, aferentă livrărilor de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi panouri solare termice, de la cota standard de 19%, la 5% asupra bazei de impozitare, în scopul reducerii consumului de energie electrică şi a dependenţei consumatorilor faţă de volatilitatea pieţei de profil.

Potrivit unui comunicat de presă al USR, reducerea TVA va stimula noi investiţii în mici capacităţi de producţie şi eficientizarea energetică a consumatorilor, va duce la apariţia de noi prosumatori care vor putea să îşi reducă factura la energie şi să dea surplusul de producţie în sistemul energetic. Reamintim că USR a reuşit să blocheze acea infamă „taxă pe soare” adoptată de Guvern exact înainte de 1 decembrie. Cu această nouă lege, USR continuă să susţină producţia de energie.

„România şi Europa se află în cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii şi avem nevoie de noi investiţii în acest domeniu. Sectorul care s-a dezvoltat cel mai mult a fost cel al prosumatorilor. Banii privaţi au reuşit să instaleze sute de MW, iar numărul prosumatorilor a crescut la 27.000 la finalul lunii septembrie 2022 cu peste 250 MW instalaţi. Reducerea TVA la 5% pentru panourile fotovoltaice, pompele de căldură şi panourilor solare va conduce la creşterea ritmului de realizare a investiţiilor atât în producţia de energie pentru autoconsum, cât şi în eficientizarea energetică a locuinţelor. Numai prin investiţii putem traversa această criză energetică”, a afirmat Cristina Prună, vicepreşedintă a Comisiei pentru industrii şi servicii, conform sursei citate.

La rândul său, deputatul USR Adrian Wiener a precizat că „independenţa energetică este un obiectiv strategic al României şi această iniţiativă îşi propune să facă mai accesible mijloacele prin care românii pot deveni prosumatori şi să contribuie individual la acest obiectiv”.

„Este ceea ce trebuie să facă acum statul român, în această criză majoră, prin reducerea cotei de TVA. USR este parte a soluţiei politice din România”, a completat Adrian Wiener.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.