Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat, l-a atacat dur, luni după-amiază, la ieşirea de la instanţa unde a avut loc al doilea termen în acest dosar în care mai sunt judecaţi Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi, pe Siegfried Mureşan, afirmând că acesta este „o eroare a istoriei, ca şi cel care l-a desemnat”. „A discuta şi a pleda pentru validarea unui nou guvern păgân şi antiromânesc este o preocupare obscenă”, a spus Georgescu. Totodată, el s-a declarat „nevinovat în toate cele trei dosare”, despre care spune că sunt „fabricate” şi i-a mulţumit lui George Simion pentru „integritate”. Georgescu a părăsit zona unde se află Curtea de Apel Bucureşti după ce s-a îmbrăţişat cu o parte dintre simpatizanţi, unii dintre aceştia oferindu-i flori.
"Le mulţumesc politicienilor, parte din ei, evident, care de asemenea au relatat obiectiv cele întâmplate şi în mod special îi mulţumesc lui George Simion pentru integritatea lui din acest punct de vedere", a declarat Călin Georgescu, la ieşirea de la instanţa Curţii de Apel Bucureşti.
El a declarat "public" că este "nevinovat în toate cele trei dosare", despre care susţine că sunt "dosare fabricate politic", pentru că "dictatura modernă nu se mai teme de arme, ci se teme de microfon", şi anume "de libertatea de exprimare, care este anulată total în România".
Georgescu a lansat un atac dur la adresa premierului desemnat Siegfried Mureşan, despre care a spus că este "un individ ca eroare a istoriei, ca şi cel care l-a desemnat".
"În condiţiile în care România se confruntă cu probleme grave, foarte grave, economice şi sociale, a discuta şi a pleda pentru validarea unui nou guvern păgân şi antiromânesc este o preocupare obscenă. De altfel, cred că cel numit este oricum un individ ca eroare a istoriei, ca şi cel care l-a desemnat", a afirmat Georgescu.
El a adăugat că orice vot acordat guvernului Mureşan este "un act de trădare a interesului României", acuzând că "toată clasa politică de la putere este o infractoare a ordinii constituţionale şi a realităţii".
Georgescu a vorbit despre "viaţa foarte grea a românului", despre "prăbuşirea leului" şi "inflaţia galopantă", despre educaţie, sănătatea publică, preţul "crescut" la motorină şi benzină, despre salarii şi pensii, pe care le-a catalogat ca fiind "o insultă adusă demnităţii umane".
Călin Georgescu a părăsit zona unde se află Curtea de Apel Bucureşti după ce s-a îmbrăţişat cu o parte dintre simpatizanţii săi, unii dintre aceştia oferindu-i flori şi scandându-i numele.
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, fostul mercenar Horaţiu Potra şi alţi inculpaţi acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale au fost prezenţi, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, unde a avut loc al doilea termen în dosarul înregistrat la CAB în 16 septembrie 2025. În 2 aprilie, CAB a decis că procesul pe fond poate începe, însă hotărârea a fost atacată la instanţa supremă atât de inculpaţi, cât şi de Ministerul Public.
În 6 august, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv contestaţiile formulate în cameră preliminară, însă în 9 septembrie, la primul termen pe fond, instanţa a decis amânarea cauzei pentru 28 septembrie.
Horaţiu Potra a ajuns primul la CAB, iar apoi a sosit şi Călin Georgescu, acesta fiind aşteptat de zeci de susţinători. Niciunul dintre ei nu a făcut declaraţii înainte să intre în sala de judecată. Atât Potra, cât şi Georgescu sunt sub control judiciar, însă acesta din urmă, în cel de-al treilea dosar pe numele său, în care este cercetat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Luni, 21 septembrie 2026, fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost reţinut de DIICOT pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, petrecându-şi noaptea în arest, însă a doua zi magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au plasat sub control judiciar. Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineaţă, iar la locuinţa sa şi în alte patru imobile din Bucureşti, Mogoşoaia, Ciolpani şi Buftea au avut loc percheziţii în urma cărora anchetatorii au găsit printre altele, sisteme de bruiaj, înscrisuri şi documente de identitate (două paşapoarte şi o legitimaţie) presupuse a fi false şi dispozitive de stocare a datelor.
În dosarul de tentativă de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în care Georgescu este judecat alături de Horaţiu Potra şi de alţi 20 de inculpaţi, concluzia procurorilor a fost că, urmarea imediată a acţiunilor din decembrie 2024 ale oamenilor lui Potra, în maşinile cărora poliţiştii au găsit, printre altele, cuţite, pumnale, bastoane telescopice, box-uri, topoare şi cozi de topoare, pistoale şi materiale pirotehnice periculoase, ar fi constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională.
Spre sfârşitul lunii februarie 2025, au fost făcute 47 de percheziţii la adrese din judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov, Timiş şi Cluj, la apropiaţi ai fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Percheziţiile au vizat locuinţele a 27 de persoane şi patru sedii de firmă, una dintre persoane fiind mercenarul Horaţiu Potra. În casa acestuia, într-un seif încastrat sub podea, anchetatorii au găsit pachete cu teancuri de dolari, el spunând că legea nu îl obligă să îşi ţină banii la bancă. Tot la Potra au fost găsite numeroase arme, el declarând la acea vreme că îşi "asumă" nerespectarea regimului armelor şi muniţiei, dar refuzând să facă alte comentarii cu privire la armele deţinute ilegal.




























