Comisiile reunite pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor au avizat favorabil bugetul sănătăţii, cu 17 voturi pentru, opt împotrivă şi două abţineri, după ce au respins pe rând sau "în calup" cele 89 de amendamente. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a spus că îşi doreşte un sistem de sănătate performant care să nu se confrunte cu crize în mandatul său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Îmi doresc să nu am crize în sănătate în mandatul meu indiferent dacă va fi  scurt sau lung. Toate amendamentele sunt constructive şi mi-ar fi plăcut să pot să spun la toate da. Sunt o serie de amendamente care privesc reabilitări şi dotare cu aparatură. Procedurile Ministerului Sănătăţii spun că toate aceste solicitări de la toate unităţile spitaliceşti, indiferent dacă sunt din structura ministerului sau a administraţiilor locale, intră într-o comisie care evaluează aceste solicitări şi se face o prioritizare a acestora şi se alocă bani", a spus Bodog, fără să vorbească despre valoarea totală a bugetului.

Ministrul Sănătăţii a precizat că în programul de guvernare este trecută reabilitarea spitalelor judeţene care se face pe o altă linie de finanţare decât bugetul de stat.

"Avem alocare de echipamente de performanţă şi acest lucru se va face cu împrumut de la Banca Mondială, care se cifrează la 200 de milioane de euro. Până în acest moment, cu toate că au trecut câţiva ani, au fost traşi doar cinci milioane. În 18 februarie, se deschid ofertele pentru primul lot de aparate de anestezie de care vor beneficia 46 de oraşe", a mai spus ministrul.

El a ad[ugat  că a deblocat programul de radioterapie.

"În programul de guvernare avem prevăzute computere tomograf pentru spitalele regionale care nu au astfel de aparate. Sunt prevăzute tot pe Banca Modială. Avem în programul de guvernare un număr de opt spitale regionale şi unul republican. Pentru primele trei spitale nu sunt prevăzute sume în buget, dar există un împrumut cu Banca Europeană de Invetiţii (BEI) dintr-un împrumut nerambusabil ]n valoare de peste un milion ;i jum[tate de euro pregăteşte practic documentaţia de aplicaţie şi studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale. E vorba de Iaşi, Cluj, Craiova pentru care avem deja terenurile. În contractul pe care îl avem cu BEI cel mai pesimist termen pentru finalizarea documentaţiei este de zece luni, însă noi continuăm discuţiile pentru a urgenta", a mai spus ministrul Sănătăţii.

CNAS are prevăzute în 2017, la capitolul cheltuieli, 28,8 miliarde de lei cu 10,4 la sută mai mult decât în 2016, a explicat pentru News.ro, preşedintele instituţiei, Radu Ţibichi.

Bugetul spitalelor reprezintă 11,1 miliarde de lei, 5,63 la sută de la CNAS, la care se adaugă transferuri de la bugetul de stat pentru creşterile salariale, aproape două miliarde de lei.

Programele naţionale de sănătate au prevăzute 3,7 miliarde de lei (materiale şi medicamente) , iar asistenţa medicală primară 1, 680 miliarde de lei, în care sunt incluse şi centrele de permananţă. 

Proiectul legii bugetului prevede la sănătate suma de 33,8 miliarde de lei - 4,15% din PIB, mai mult cu 3,5 miliarde lei decât în 2016; la aceasta sumă se adaugă 3,9 miliarde lei, credite de angajament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.