Fostul ministru al Muncii Marius Budăi, susţinut de PSD pentru a prelua din nou acest portofoliu, a reiterat că pensiile vor fi majorate cu zece procente începând cu 1 ianuarie, Budăi precizând că acest aspect a fost discutat şi luni seară. El a susţinut că a discutat deja cu premierul desemnat şi cu viitorul ministru al Finanţelor despre o rectificare bugetară care să asigure plata pensiilor până la finalul acestui an. "Deranjant este de ce astăzi a ieşit doamna ministru cu astfel de declaraţii şi nu a ieşit în timp util să solicite aceşti bani", a afirmat Budăi, referindu-se la declaraţiile Ralucăi Turcan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Vă asigur că în momentul în care se va învesti Guvernul voi solicita, dacă voi fi ministru, în prima zi, execuţia bugetară. Am purtat deja o discuţie preliminară cu ministrul de Finanţe desemnat şi cu premierul desemnat şi vom face o rectificare de buget imediat, astfel încât pensionarii să nu sufere dacă situaţia este aşa de grea cum spune doamna ministru, pentru că eu nu am acum cifrele oficiale în faţă”, a afirmat Marius Budăi, luni seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv.

El a catalogat drept "deranjant" faptul că actualul deţinător al portofoliului, Raluca Turcan, nu a anunţat mai devreme situaţia privind fondurile pentru pensii.

"Deranjant este de ce astăzi a ieşit doamna ministru cu astfel de declaraţii şi nu a ieşit în timp util să solicite aceşti bani. (...) E şi mai condamnabilă această e declaraţie cu cât te joci cu sănătatea părinţilor şi bunicilor noştri. Nu au nevoie pensionarii de aşa ceva şi îi asigurăm că vom face tot posibilul să nu fie nicio problemă", a susţinut el.

În ceea ce priveşte majorarea pensiilor, Budăi a arătat că "se merge aşa cum am scris în programul de guvernare", cu o majorare de zece procente de la 1 ianuarie anul viitor.

"E asumată, s-a discutat şi în seara aceasta, se merge aşa cum am scris în programul de guvernare. Zece la sută cu alocaţiile, cu tot, exact ce am spus acolo, se merge aşa cum am prezentat public în programul de guvernare. De la 1 ianuarie”, a adăugat Marius Budăi.

Întrebat dacă va continua procesul de digitalizare a pensiilor, ministrul desemnat a afirmat că va cere "o informare la zi", va merge în teritoriu, la Casele de Pensii şi atunci când va lua o decizie o va transmite public.

Ministrul Muncii Raluca Turcan a transmis, luni, colegilor de partid un mesaj extrem de dur legat de negocierile pentru guvern şi de atitudinea preşedintelui partidului Florin Cîţu, pe care l-a acuzat că spune minciuni şi căruia i-a cerut să-şi depună demisia împreună cu toată echipa de negociere. ”E puţin spus că s-a negociat în genunchi”, consideră Turcan.

"Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”, i-a transmis Turcan lui Cîţu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.