Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că ţinta pe care şi-o asumă guvernul este să aducă plăţile din PNRR la zi, în următoarele două, trei săptămâni. El a arătat că sporurile pentru accesarea fondurilor europene nu le mai pot acorda doar pe baza calificativelor de anul trecut, cele mai multe ”foarte bine” ci pe livrabile şi anume cereri procesate, timp respectat, fonduri transferate către beneficiari. Bolojan a menţionat că absorbţia fondurilor din PNRR este unul dintre cele mai importante proiecte ale României din acest an şi chiar dacă în aceste zile guvernul este interimar, de ceea ce se va întâmpla în următoarele două săptămâni va depinde într-o mare măsură dacă vor putea face absorbţia sau nu.
"Un element important pe care îl avem ţine de accelerarea plăţilor şi finalizarea lucrărilor, este a doua componentă importantă pe PNRR şi în aceste săptămâni am mobilizat toate echipele noastre, de la toate ministerele, în aşa fel încât să avem toţi oamenii disponibil implicaţi în analiza cererilor de plăţi", a spus premierul interimar Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
El a arătat că o problemă importantă este că "la multe ministere sunt întârzieri mari ale plăţilor, iar dacă constructorii nu sunt plătiţi cu lunile, e greu de presupus că vor finaliza lucrările".
"Ţinta este să aducem aceste plăţi la zi, în următoarele două, trei săptămâni. Vom discuta cu toţi partenerii, cu toţi beneficiarii să înţeleagă responsabilitatea pe care o au, pentru că dacă proiectele care rămân pe componenta de grant nu sunt terminate, nu doar că vom pierde bani, dar vom avea şi nişte penalităţi şi nu ne putem permite acest lucru, şi fiecare beneficiar, că este din sectorul public, că este din sectorul privat, primărie, consiliu judeţean, minister, companii private, trebuie să înţeleagă responsabilitatea pe care o au, în aşa fel încât să absorbim aceşti bani", a subliniat premierul interimar.
Bolojan a mai arătat că "vor asigura transparenţa totală a modului în care se fac tragerile şi se fac plăţile şi, în acest sens, în fiecare săptămână se vor face publice gradul de absorbţie şi plăţile care au fost făcute în fiecare săptămână, de către fiecare minister, în aşa fel încât, pe de o parte, să existe o presiune publică şi să ştie fiecare că nu mai e de glumit şi, de asemenea, să existe un monitor al modului în care se lucrează în fiecare minister".
Premierul interimar a mai spus că săptămâna aceasta s-a discutat în primă lectură hotărârea de guvern privind legarea sporurilor de fonduri europene de performanţă.
"Nu le mai putem acorda doar pe baza calificativelor de anul trecut, foarte bine, cele mai multe, ci trebuie să le acordăm de livrabile, adică cereri procesate, timp respectat, fonduri transferate către beneficiari, în aşa fel încât să fim angrenaţi cu toţii, de la colegul care este la verificare până la cel care semnează plăţile şi până la ministru, în această operaţiune de transfer de fonduri pentru a asigura fluxurile financiare, ca oamenii să poată lucra", a explicat premierul interimar.
Bolojan a menţionat că un lucru important este pregătirea recepţiei lucrărilor.
"Absorţia fondurilor din PNRR este unul dintre cele mai importante proiecte ale României din acest an şi chiar dacă în aceste zile guvernul este interimar, de ceea ce se va întâmpla în următoarele două săptămâni va depinde într-o mare măsură dacă vom putea face absorbţia sau nu, pentru că, până la finalul acestei luni e nevoie să terminăm toate negocierile şi vom face tot ce ţine de noi pentru a închide acest lucru", a arătat premierul.
