Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a afirmat că, în prezintă există un efort de reformare a Spaţiului Schengen, iar România trebuie să se concentreze în perioada următoare să obţină o decizie unanimă a tuturor statelor membre pentru a intra în Spaţiul Schengen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Întotdeauna m-am ferit să dau termene sau să proiectez aşteptări care nu sunt productive, pentru că eu cred că este foarte important ca mai întâi să se producă eforturi diplomatice, să se obţină rezultate şi apoi să le putem anunţa public. Trebuie să ne concentrăm în perioada următoare pentru a atinge decizia politică, pentru a obţine decizia politică unanimă a tuturor statelor membre şi în momentul în care vor fi evoluţii vom informa, fără îndoială”, a afirmat Bogdan Aurescu, sâmbătă la emisiunea Be EU difuzată de Antena 3.

Ministrul a reiterat faptul că încă din anul 2011, România este pregătită să intre în Schengen.

„Din punct de vedere tehnic, România a fost certificată că a îndeplinit toate criteriile acquis-ului Schengen. Pe de altă parte, am constatat în această perioadă de pandemie cât de importantă este menţinerea integrităţii pieţei interne şi a unei funcţionalităţi a circulaţiei bunurilor, serviciilor şi persoanelor. La acest moment există un efort de reformare a spaţiului Schengen şi a acquis-ului Schengen pentru a fi mai eficienţi în a răspunde şi provocărilor pe care pandemia le-a adus. România este pe deplin implicată în acest efort de negociere a, să îi spunem, modernizării spaţiului Schengen, Preşedinţia franceză a Uniunii Europene din acest moment consideră acest efort de reformare a spaţiului Schengen o prioritate şi lucrează la acest proiect destul de activ, iar noi considerăm că reforma spaţiului Schengen nu este incompatibilă cu o extindere a spaţiului Schengen, inclusiv cu România şi, respectiv, Bulgaria, pentru că suntem împreună, în tandem, în acest efort”, a conchis Aurescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.